Marcel Ciolacu (PSD) a băgat SRI în Justiție iar Justiția tace pentru că i-a cerut întâlnire lui Ciolacu ca să-l roage să nu-i taie pensiile speciale (document)

Cu o zi înainte ca liderii PSD și PNL să voteze proiectele neconstituționale de lege ale CP și CPP prin care au introdus SRI în Justiție, au renunțat la pragul pentru abuzul în serviciu și au obligat avocații de penal să devină „parteneri ai SRI”, asociațiile de magistrați erau mai îngrijorate de posibilitatea tăierii pensiilor speciale și de propriile venituri.
Astfel că luni, pe 3 aprilie 2023, 4 asociații de magistrați i-au trimis o scrisoare președintelui Camerei Deputaților și liderului PSD, Marcel Ciolacu prin care i-au cerut, în primul rând, o întâlnire ( vezi document mai jos) pe tema pensiilor speciale.
“Vă rugăm să ne acordați o întrevedere”
Scrisoarea este trimisă de AMR – condusă de judecătorul Andreea Ciucă, AJADO, condusă de judecătorul Florica Roman, APR – condusă de procurorul Elena Iordache și de ANMPR, asociația judecătorilor și procurorilor pensionari, condusă de procurorul pensionar Kibedi Katalin.
„vă solicităm să ne acordaţi să ne acordaţi o întrevedere în următoarele zile, la data şi ora pe care le veţi stabili – întâlnire la care va participa un grup restrâns de judecători şi procurori din partea subscriselor asociaţii profesionale –, pentru a ne prezenta argumentele punctual motivate, cu privire la Proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (L 4/2023), adoptat în Senat, în data de 29 martie 2023”, îi scriu unanim lui Ciolacu cele 4 asociații profesionale.
Magistrații îi mai cer liderului PSD să îi lase să participe la lucrările Camerei Deputaților, atunci când vor avea loc dezbaterile pe proiectul de lege privind pensiile speciale, Camera Deputaților fiind decizională în acest sens.
“Impactul economic – o falsă problemă. Sunt 198.599 beneficiari de pensii militare”
Cele 4 asociații de judecători și procurori îi mai explică în epistolă lui Ciolacu că în 3 luni (din noiembrie 2022 până în ianuarie 2023) s-au pensionat 335 de magistrați, că lipsa resurselor umane are efecte asupra calității actului de Justiție al cărui destinatar este cetățeanul, și că este o „falsă problemă” aceea că se vor reduce semnificativ cheltuielile prin restructurarea pensiilor speciale.
Magistrații susțin că numărul de pensionari magistrați beneficiari de pensii speciale, în luna ianuarie 2023, era de 4468 (1,92%), în timp ce numărul celorlalți beneficiari din pensii militare era de 198.599.
Magistrații nu spun însă care este și cuantumul total/ încărcătura bugetară pentru cei 4468 de beneficiari de pensii speciale din magistratură.
„Motivul reducerii cheltuielilor cu „pensiile speciale”, arătat în Expunerea de motive, nu va fi nicidecum atins prin modificarea, în defavoarea judecătorilor şi procurorilor, a condiţiilor de pensionare şi a cuantumului pensiei de serviciu”, îi scriu ei lui Marcel Ciolacu.
Ciolacu a decis reîntoarcerea SRI în Justiție, asociațiile magistraților tac de o săptămână
În următoarea zi, pe 4 aprilie, marți, coaliția PSD-PNL a votat în Camera Deputaților, for decizional, ca SRI să se întoarcă în Justiție. Decizia i-a aparținut lui Marcel Ciolacu, potrivit unor surse din coaliție, liderii coaliției intervenind (ilegal) și la CCR pentru a obține o „undă verde”.
3 din cele 4 asociații de magistrați – care i-au scris lui Marcel Ciolacu despre pensiile speciale – au fost cele mai vocale în ultimii ani pe ideea neimplicării SRI în actul de Justiție.
Din 4 aprilie 2023, de când coaliția a votat reîntoarcerea SRI în Justiție, asociațiile de magistrați tac. Probabil că așteaptă data întâlnirii solicitate cu Marcel Ciolacu ca să-l convingă să nu le reducă pensiile speciale.
Întâlnirea asociațiilor de magistrați cu liderul PSD pe tema pensiilor speciale este netransparentă, nefiind prezentată public pe siteul asociațiilor.
Ironic, un comunicat al AMR din 2022, postat pe siteul asociației, acuza ingerința serviciilor secrete în Justiția din Republica Moldova (dublu click).
Contactat, Marcel Ciolacu, șeful PSD și al Camerei Deputaților, a refuzat să spună când și dacă se întâlnește cu asociațiile de magistrați ca să discute despre pensiile speciale.