Pregătiri pentru înhumarea generalului Qaseem Soleimani au fost filmate astăzi de către presa iraniană. Generalul Soleimani va fi înmormântat în Cimitirul Martirilor din Kerman, oraşul său natal şi unul dintre cele mai importante oraşe din sud estul Iranului, cu o tradiţie culturală şi istorică îndelungată şi deosebită.
Provincia Kerman este în doliu şi ea de câteva zile, aici fiind născut, la o fermă, acum 62 de ani, generalul Soleimani, comandantul Forţei Quds, şef al operaţiunilor militare clandestine şi extrateritoriale ale Iranului, cea mai importantă figură militară a ţării şi al doilea cel mai important om al puterii din Iran, după liderul Suprem.
Generalul Qassem Soleimani s-a născut în satul Qanat-e Malek al provinciei Kerman, a făcut acolo şcoala primară, s-a mutat apoi în oraşul Kerman, a lucrat pe un şantier de construcţii ca să-l ajute pe tatăl său să-şi plătească datoriile. Apoi a lucrat ca antreprenor la Kerman Water Organization şi îşi petrecea în tinereţe ziua şi în sălile de antrenament sau la predici, stimulându-l “acitivităţile revoluţionare”.
Soleimani s-a alăturat Gărzii Revoluţionare Iraniene (IRGC) în 1979, în timpul Revoluţiei Iraniene devenind ulterior unul din arhitecţii puterii militare iraniene.
A participat în Războiul Iran- Irak din anii ’80, a comandat cea de-a 41-a Divizie iraniană şi s-a implicat ulterior în alte operaţiuni externe clandestine, oferind asistenţă militară grupărilor shiite anti Saddam şi kurde din Irak, şi ulterior şi grupării Hezbollah în Liban şi Hamas în teritoriile palestiniene.
A preluat comdanda Forţelor Quds acum mai bine de 20 de ani, misiunea sa fiind aceea de a “modela Orientul” în favoarea Iranului prin forţă militară, dărâmarea sau asasinarea rivalilor şi înarmarea aliaţilor. Fostul ofiţer CIA, John Maguire, în 2013, l-a caracterizat pentru The New Yorker pe Soleimani ca “cel mai puternic operativ al Orientului Mijlociu”. “Un om cu voce blândă şi totodată cel mai puternic, gânditor, inteligent, strategic, charismatic şi dedicat 100%, pe care nu l-a învins niciun protest şi niciun război din Orient”, deşi evenimentele din Primăvara arabă l-au schimbat.
Foşti ofiţeri CIA, care îi pun în braţe atacuri şi asasinate asupra ofiţerilor americani şi nu numai, recunosc însă că Soleimani a condus personal războiul Iranului în Siria, a adus mii de forţe Quds când armata lui Assad a început să eşueze, că este prietenul vechi al secretarului general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, că puterea uriaşă a lui Soleimani a provenit din fantastica lui credinţă revoluţionară şi relaţia strânsă cu liderul suprem, Khamenei.
De asemenea, Soleimani a cooperat indirect cu SUA pentru a ajuta la îndepărtarea talibanilor, şi selectarea oficialilor shiiţi în noul guvern irakian. Soleimani a luptat şi contra ISIS.
La funeraliile lui Soleimani participă azi cele mai importante figuri militare şi politice ale Iranului, traficul e blocat în toată ţara, majoritatea celor mai importante oraşe iraniene sunt în doliu cu milioane de oameni pe străzi, iar televiziunea naţională de stat iraniană şi-a modificat inclusiv studiourile, doliul de stat fiind de 3 zile.
Ca o ultimă evoluţie, batalioanele Hezbollah au comunicat astăzi că vor distruge baza SUA dacă preşedintele SUA, Donald Trump, insistă să rămână în Iraq şi nu-şi retrage forţele.
گردانهای حزبالله عراق امروز (دوشنبه) تاکید کردند، چنانچه دونالد ترامپ بر باقی ماندن نیروهای آمریکایی در عراق تاکید داشته باشد، آنها پایگاه هوایی آمریکا را به ویرانه تبدیل میکنندhttps://t.co/JMxB4Ru1cD
— خبرگزاری ایسنا (@isna_farsi) January 6, 2020