
O serie de date ies la iveală din dosarul de corupție în care au fost trimiși primarii Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu, dar și viceprimari, directorul Regiei Autonome Urbis Timișoara, secretarul primăriei și juriști din cadrul primăriei Timișoara, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, în legătură cu vinderea, în mod nelegal, a 207 imobile din fondul locativ de stat, cauzând un prejudiciu estimat la 9,5 milioane de euro în dauna statului.

Sute de contracte de vânzare cumpărare la prețuri modice pentru persoane care nu erau chiriași

Dosarul trimis spre judecare Tribunalului Timiș arată că „la data de 28.07.1996, rămăseseră aprox. 10.000 de apartamente care nu fuseseră restituite în natură în baza disp. art. 2 din Legea nr. 112/1995, ce putea fi vândute în baza disp. art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașilor de la data intrării în vigoare a legii care optau în acest sens.
Contrar acestor dispoziții, funcţionarii din cadrul instituţiilor arătate, printre care și inculpații din dosar, au încheiat sute de contracte de vânzare cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995. Valoarea de vânzare a imobilelor a fost stabilită la prețuri foarte mici, uneori modice”.
„Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., văzând și Decizia CCR nr. 405/2016, se constată că inculpații au încălcat cu bună știință dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 care permit vânzarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 doar către persoanele care au avut calitatea de chiriași ai acelor imobile la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, respectiv cel mai târziu, la data de 28 ianuarie 1996.
Astfel, conduitele inculpaților, constând în vânzarea respectivelor apartamente către alte persoane decât cele care au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, reprezintă o nerespectare totală, directă, imediată și nejustificată a dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, cu consecința deposedării în mod fraudulos a statului român de respectivelor imobile, cauzând un prejudiciu în cuantum de 42.756.719 lei, corelativ obținerii de foloase necuvenite acelor persoane”.
Conduită infracțională în Primăria Timișoara. Primăria Timișoara a avut o procedură diferită față de Primăria Sibiu

Procurorii constată că atât din declarațiile martorilor cât și dintr-o notă din iulie 1998 a Comisiei locale pentru aplicarea Legii 112/1995, semnată atât de Miuț cât și de Ciuhandu și inclusiv din cuprinsul celor 207 contracte de vânzare cumpărare rezultă că ”la nivelul Primăriei Timișoara „și a celorlalte entități care au administrat fondul locativ de stat, respectiv ADP SA și RA URBIS, s-a decis și ulterior s-a adoptat, perpetuat și tolerat o conduită de serviciu infracțională în rândul funcționarilor publici, constând în nerespectarea cu știință a atribuțiilor de serviciu, conduită ce a condus la vânzarea nelegală de către inculpați a 207 apartamente ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995 către persoane care nu erau îndrituite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 112/1995, în condițiile în care nu aveau calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a legii, cauzând un prejudiciu statului român, proprietar al acelor apatamente, în cuantum de 42.756.719 lei (9.514.392 euro)”.
Anchetatorii arată, de asemenea, că aceleași dispoziții, s-au aplicat fără dificultăți la nivelul multor primării din țară, situație datorată, în primul rând, modului clar îîn care Legiuitorul a impus condițiile pentru vânzarea apartamentelor. Cu titlu exemplificativ, procuoriii dau exemplu modului cum s-a vândut un apartament de 3 camere de către Primăria Municipiului Sibiu în anul 2014, procedura fiind diferită în Primăria Timișoara față de Primăria Sibiu.
Directorul Miuț din Primăria Timișoara, timp de 12 ani, 199 de contracte ilegale de vânzare de case. Prejudiciu 9,1 milioane de euro

Inculpatului Miuț Nicușor-Constantin, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timișoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timișoara, este acuzat a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care i se impută (199 acte materiale), în calitate de coautor alături de inculpații Ciuhandu Gheorghe-Coriolan și Cojocari Ioan, în privința a 55 de acte materiale corespunzătoare încheierii a 55 de contracte de vânzare-cumpărare descrise în rechizitoriu.
„Faptele inculpatului Miuț Nicușor-Constantin care, în perioada septembrie 1996 – aprilie 2008, având aceeași rezoluție infracțională, în calitate de director al Regiei Autonome URBIS Timișoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timișoara, a încheiat 199 contracte de vânzare-cumpărare, (descrise mai sus, corespunzătoare fiecare unui act material) având ca obiect fiecare câte un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu 189 aveau dreptul legal să cumpere respectivele imobile în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996, art. 50, art. 51, art. 52 și art. 53 din Legea nr. 69/1991 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 41.132.277 lei (9.152.915 euro), corelativ obținerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu referire la art. 309 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.„.
Imobile din centrul Timișoarei vândute și prețuri- primele 30 din 199
30,08 mp vânduți cu 26.443 euro
24,39 mp vânduți cu 19.287 euro
30,44 mp vânduți cu 25.093 euro
70,44 mp vânduți cu 59.262 euro
60,76 mp vânduți cu 51.620 euro
44,61 mp vânduți cu 38.411 euro
73,16 mp vânduți cu 51.647 euro
94,36 mp vânduți cu 71.676 euro
27,17 mp vânduți cu 23.632 euro
37,45 mp vânduți cu 31.152 euro
30,35 mp vânduți cu 21.769 euro
100,43 mp vânduți cu 75.464 euro
39,03 mp vânduți cu 34.164 euro
35,28 mp vânduți cu 35.850 euro
44,84 mp vânduți cu 37.899 euro
49,30 mp vânduți cu 42.82 euro
123,02 mp vânduți cu 98.689 euro
34,88 mp vânduți cu 30.894 euro
47,59 mp vânduți cu 35.444 euro
48,19 mp vânduți cu 40.976 euro
34,33 mp vânduți cu 24.971 euro
24,71 mp vânduți cu 20.790 euro
40,36 mp vânduți cu 33.243 euro
35,64 mp vânduți cu 30.098 euro
97,45 mp vânduți cu 79.890 euro
44,37 mp vânduți cu 37.718 euro
45,88 mp vânduți cu 36.913 euro
50,43 mp vânduți cu 39.094 euro
36,32 mp vânduți cu 29.704 euro
52,74 mp vânduți cu 43.048 euro
Primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, 8 ani, 61 de contracte ilegale. Prejudiciu de 2,7 milioane de euro

Inculpatul Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, la data faptelor primar al municipiului Timișoara, este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care i se impută (61 acte materiale), în calitate de coautor alături de inculpatul Cojocari Ioan și alături și de inculpatul Miuț NicușorConstantin, în privința a 55 de acte materile corespunzătoare încheierii a 55 de contracte de vânzare-cumpărare descrise în rechizitoriu.
„Faptele inculpatului Ciuhandu Gheorghe-Coriolan care, În perioada 20.01.2000 – 18.04.2008, având aceeași rezoluție infracțională, în calitate de primar al municipiului Timișoara și reprezentant al Consiliului Local al mun. Timișoara, administratorul imobilelor proprietatea Statului Român ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, a încheiat 61 de contracte de vânzare-cumpărare (descrise mai sus, corespunzătoare fiecare unui act material), având ca obiect fiecare câte un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivele imobile în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996, art. 44 alin. 1 lit. a din Legea nr. 69/1991 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 44 alin. 1 lit. f din Legea nr. 69/1991 și art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 12.395.567 lei (2.758.309 euro), corelativ obțienerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu referire la art. 309 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.„.
Ion Cojocari, secretar al Primăriei Timișoara, 8 ani, 61 de contracte ilegale de case. Prejudiciu 2,7 milioane de euro

Inculpatul Cojocari Ioan este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care i se impută (61 acte materiale), în calitate de coautor alături de inculpatul Ciuhandu Gheorghe-Coriolan și alături și de inculpatul Miuț Nicușor Constantin, în privința a 55 de acte materiale corespunzătoare încheierii a 55 de contracte de vânzare-cumpărare descrise în rechizitoriu.
Faptele inculpatului Cojocari Ioan, secretar al primăriei municipiului Timișoara și coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei, care, în perioada 20.01.2000 – 18.04.2008, având aceeași rezoluție infracțională, în calitate de secretar al primăriei municipiului Timișoara și coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei, și-a încălcat atribuțiilor de serviciu prev. de art. 53 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 69/1991 și art. 61 alin. 2, 3 și 4, art. 117 alin. 1, lit. h din Legea nr. 215/2001 cu referire la Dispoziția primarului nr. 3089/25.07.1996, relativ la aplicarea Legii nr. 112/1995 (art. 9 alin. 1) și HG nr. 20/1996 (art. 6) la nivelul primăriei Timișoara, activitate infracțională ce a condus la încheierea de către Primăria Timișoara în mod nelegal a 61 de contracte de vânzare-cumpărare (descrise mai sus, corespunzătoare fiecare unui act material), având ca obiect fiecare câte un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivele imobile în baza Legii nr. 112/1995 și HG nr. 20/1996, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 12.395.567 lei (2.758.309 euro), corelativ obținerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu referire la art. 309 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., arată procurorii.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, 2 ani, 2 contracte ilegale de case. Prejudiciu 60.562 euro

Inculpatul Robu Nicolae, la data faptelor și în prezent, primar al municipiului Timișoara, este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care i se impută (2 acte materiale) în calitate de coautor alături de inculpații Diaconu Dan-Aurel, Martin Staia și Vîrlea Simona, în privința actului material reprezentat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 17816/11.01.2013 și în calitate de coautor alături de inculpații Stoia Traian Constantin, Martin Staia și Iova Gabriela, în privința actului material reprezentat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 17831/22.01.2014.
Imobile din centrul Timișoarei vândute de Robu și prețuri
26,44 mp vânduți cu 20.814 euro
51,27 mp vânduți cu 39.748 euro
„Faptele inculpatului Robu Nicolae care, în datele de 11.01.2013 și respectiv 22.01.2014, în calitate de primar al municipiului Timișoara și reprezentant al Consiliului Local al mun. Timișoara, administratorul imobilelor proprietatea Statului Român ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, a încheiat 2 contracte de vânzare-cumpărare, (descrise mai sus, corespunzătoare fiecare unui act material) având ca obiect fiecare câte un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivele imobile în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 272.161 lei (60.562 euro), corelativ obținerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.„, arată anchetatorii.
Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, 1 an, 1 contract ilegal pentru case. Prejudiciu 20.814 euro

Inculpatul Diaconu Dan-Aurel, viceprimar al municipiului Timișoara, este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu care i se impută în calitate de coautor alături de inculpații Robu Nicolae, Martin Staia și Vîrlea Simona, în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 17816/11.01.2013.
Fapta inculpatului Diaconu Dan-Aurel care, în data de 11.01.2013, în calitate de viceprimar al municipiului Timișoara a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 17816/11.01.2013, (descris mai sus), având ca obiect un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivul imobil în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 62 alin. 1 și art. 65 din Legea nr. 215/2001 cu referire la Dispoziția nr. 743/25.06.2012 a primarului mun. Timișoara, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 93.535 lei (20.814 euro), corelativ obținerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., se arată în documente.
Stoia Constantin, viceprimarul Timişoarei, 1 an, 1 contract ilegal pentru case. Prejudiciu de 39.748 de euro

Inculpatul Stoia Traian-Constantin, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara, este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu care i se impută în calitate de coautor alături de inculpații Robu Nicolae, Marin Staia și Iova Gabriela, în privința încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 17831/22.01.2014.
Fapta inculpatului Stoia Traian-Constantin care, în data de 22.01.2014, în calitate de viceprimar al municipiului Timișoara, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 17831/22.01.2014, (descris în continuare), având ca obiect un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivul imobil în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 62 alin. 1 și art. 65 din Legea nr. 215/2001 cu referire la Dispoziția nr. 123/01.02.2013 a primarului mun. Timișoara, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 178.626 lei (39.748 euro), corelativ obțienerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., arată anchetatorii.
Staia Marin, director în Primăria Timişoara, 2 ani, 2 contracte ilegale pentru case. Prejudiciu de 60.562 euro
Inculpatul Martin Staia, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu și respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din cadrul municipiului Timișoara, este acuzat că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care i se impută (2 acte materiale) în calitate de coautor alături de 19 inculpații Robu Nicolae, Diaconu Dan-Aurel și Vîrlea Simona, în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 17816/11.01.2013 și în calitate de coautor alături de inculpații Robu Nicolae, Stoia Traian-Constantin și Iova Gabriela, în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 17831/22.01.2014.
Fapele inculpatului Staia Martin care, în datele de 11.01.2013 și respectiv 22.01.2014, în calitate de director al Direcției Patrimoniu și respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse 313 din cadrul municipiului Timișoara a încheiat 2 contracte de vânzare-cumpărare, (descrise mai sus, corespunzătoare fiecare unui act material) având ca obiect fiecare câte un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivele imobile în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 272.161 lei (60.562 euro), corelativ obțienerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 35 alin. 1 C.p., rap. la art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p, arată documentele.
Jurista Primăriei Timișoara, Simona Vîrlea, 1 an, 1 contract ilegal pentru case. Prejudiciu de 20.814 euro
Inculpata Vîrlea Simona, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara, este acuzată că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu care i se impută în calitate de coautor alături de inculpații Robu Nicolae, Diaconu DanAurel și Martin Staia, în serviciu în privința încheierii contractului de vânzarecumpărare nr. 17816/11.01.2013.

”Fapta inculpatei Vîrlea Simona care, În data de 11.01.2013, în calitate de jurist al Primăriei municipiului Timișoara a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 17816/11.01.2013, (descris mai sus), având ca obiect un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivul imobil în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 1 din Legea nr. 514/2003, în condițiile arătate în rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 93.535 lei (20.814 euro), corelativ obțienerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.”, arată anchetatorii.
Jurista Primăriei Timișoara, Gabriela Iova, 1 an, 1 contract ilegal pentru case. Prejudiciu de 39.748 de euro
Inculpata Iova Gabriela, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timișoara, este acuzată că a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu care i se impută în calitate de coautor alături de inculpații Robu Nicolae, Stoia TraianConstantin și Marin Staia, în privința încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 17831/22.01.2014.
Fapta inculpatei Iova Gabriela care, în data de 22.01.2014, în calitate de jurist al Primăriei municipiului Timișoara a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 17831/22.01.2014, (descris mai sus), având ca obiect un imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, cu persoane ce nu aveau dreptul legal să cumpere respectivul imobil în baza Legii nr. 112/1995, pentru motivele arătate anterior, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din HG nr. 20/1996 și art. 61 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la disp. art. 1 din Legea nr. 514/2003, în condițiile arătate în expozitivul prezentului rechizitoriu, cauzând un prejudiciu statului român în cuantum de 178.626 lei (39.748 euro), corelativ obțienerii unui folos necuvenit pentru persoanele respective, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: – abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., arată procurorii.
Dosarul Jafului centrului Timișoarei, instrumentat timp de 5 ani în DNA
Dosarul instrumentat de Jean Uncheșelu de la Secția a II-a a DNA și confirmat de Marius Bulancea, a fost deschis pe 11 noiembrie 2014 prin autosesizare a DNA, în 2015 Corpul de Control al premierului a sesizat și el DNA, în ianuarie 2017 s-a extins urmărirea penală în dosar relativ la încheierea în perioada 1996-2015 a 967 de contracte de vânzare cumpărare iar în dosar s-a constatat că pentru o parte din contracte și infracțiuni a intervenit prescripția penală.
Unii dintre inculpații din dosarul Jafului centrului Timișoara- Miuț Nicușor Constantin, Ciuhandu Gheorghe și Cojocari Ioan sunt condamnați definitiv și în alte dosare ale DNA.