
Statele Unite pierd tot mai mult teren în cursa de dominație mondială în fața Chinei.
După ce Beijingul a perfectat acordul dintre Teheran și Riad care a capacitat și alte state arabe, după ce președinte Xi s-a dus la Moscova și a fost de acord să intre pe piața Rusiei în locul Occidentului iar Rusia a acceptat moneda Chinei în tranzacțiile sale cu alte state, după ce Saudi Aramco și MBS au anunțat astăzi că au aprofundat relațiile cu China (detalii aici), tot azi SUA mai primesc o lovitură dură din partea Beijingului.
China și Brazilia au ajuns la un acord să facă tranzacții în propriile monede, renunțând astfel la dolarul american ca intermediar. Anunțul a fost făcut miercuri de guvernul brazilian, statul cu o populație cu 215 milioane de oameni reprezentând o uriașă piață și o putere icare nu poate fi neglijată a Americii de Sud.
Acordul va permite Chinei, principalul rival al hegemoniei economice americane, și Braziliei, cea mai mare economie din America Latină, să își desfășoare tranzacțiile comerciale și financiare masive în mod direct, schimbând yuani cu reali și invers, în loc să treacă prin dolar.
„Se așteaptă ca acest lucru să reducă costurile… să promoveze și mai mult comerțul bilateral și să faciliteze investițiile”, a spus Agenția braziliană pentru promovarea comerțului și a investițiilor (ApexBrasil) într-un comunicat.
China este cel mai mare partener comercial al Braziliei, cu un comerț bilateral record de 150,5 miliarde de dolari în 2022.
Acordul, care urmează unui acord preliminar din ianuarie, a fost anunțat după un forum de afaceri la nivel înalt China-Brazilia la Beijing.
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva era programat inițial să participe la forum ca parte a unei vizite importante în China, dar a trebuit să-și amâne călătoria după ce a făcut pneumonie.
Banca Industrială și Comercială a Chinei și Bank of Communications BBM vor executa tranzacțiile, au spus oficialii.
China are tranzacții similare cu Rusia, Pakistan și alte câteva țări.
Rusia și Iranul devin aliați strategici
Pe de altă parte, și Rusia – aliat al Chinei pentru „noua eră” – face mișcări importante.
Un acord de parteneriat strategic între Rusia și Iran ar putea fi semnat în viitorul apropiat, negocierile au ajuns în etapa finală.
Acest lucru a fost declarat de ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian în timpul vizitei sale la Moscova. La întâlnirea șefului diplomației iraniene cu Serghei Lavrov au fost discutate ultimele detalii ale viitorului tratat, precum și alte probleme „stringente” ale politicii internaționale și relațiilor bilaterale.
În ultimul an, notează Lavrov, a devenit o tradiție ca întâlnirile ruso-iraniene să discute subiectul opoziției comune față de „linia distructivă a Occidentului colectiv”.
De data aceasta, miniștrii de externe ai Rusiei și Iranului au spus clar că vor face acest lucru împreună cu China.