Daniel Morar îl pune la punct pe Ludovic Orban: Ce susţine este un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept

19
251

Judecătorul Curţii Constituţionale, Daniel Morar, a reacţionat, într-o declaraţie făcută la solicitarea Presa Curată, la îndemnul public exprimat de către premierul României, Ludovic Orban, ca populaţia să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Morar, printre altele şi fost procuror şef al DNA timp de 7 ani, şi fost procuror general interimar al României, susţine că actualul premier al României, Ludovic Orban, nici măcar nu înţelege sensul deciziilor CCR atunci când se referă la acestea, pentru că ele se stabilesc obligaţii pentru autorităţile statului, nicidecum pentru cetăţeni, iar apelul public al acestuia către populaţie, de nerespectare a deciziilor unicei autorităţi de jurisdicţie constituţională din România, reprezintă „un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept”.

Constat că este a nu stiu câtă oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept. Însă văd că de această dată premierul nici măcar nu înţelege sensul deciziilor Curţii.

Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabileşte obligaţii în sarcina cetăţenilor, ci le protejează acestora drepturile şi libertăţile fundamentale iar obligaţiile sunt stabilite în sarcina autorităţilor statului.

Prin urmare, Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale statului sunt cele care trebuie să se conformeze deciziilor Curţii, nicidecum cetăţenii. Asta ar trebui să înţeleagă prim ministrul României”, a declarat Daniel Morar.

Într-o declaraţie făcută pentru Digi24, premierul Ludovic Orban a susţinut (link declaraţie Ludovic Orban):

„Nu, sunt două consecinţe. Prima consecință e că pacienții pot fi externați la cerere și nu pot fi opriți în cazul în care îşi doresc să fie trataţi. Şi a doua consecinţă a deciziilor Curţii Constituţionale este că nu mai putem aplica măsura carantinării, izolării la domiciliu. De exemplu, dacă un pacient vrea să iasă din spital, nu poate fi oprit după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale şi nici nu intră în izolare la domiciliu.

Deci Curtea Constituţională a decis că o persoană care este infectată cu COVID poate circula liberă, fără niciun fel de măsură de restricţie, lipsind autorităţile de posibilitatea de a lua astfel de măsuri care sunt adoptate în toate statele europene, care sunt adoptate inclusiv la nivel european, în decizii şi recomandări ale Comisiei Europene.

Măsurile existau în OUG 11 care a fost modificată, îmbunătăţită, care a fost adoptată. Cum nu existau? Sigur că existau aceste prevederi. Nu, s-au legat de faptul că aceste condiţii de izolare, carantinare şi măsurile legate de pacienţi sunt incluse într-un ordin de ministru şi nu sunt incluse într-o lege adoptată de Parlament. Păi noi avem o lege: legea 55 privind starea de alertă care ne furnizează baza pentru legislaţia secundară- hotărârea de Guvern privind starea de alertă şi toate actele normative, toate actele normative de rang secundar, care sunt ordinele comune de ministru.

Ele au fost date prin ordin de ministru în baza legii, în baza unei ordonanţe de urgenţă care era în vigoare. Curtea nu este la prima decizie în care zădărniceşte eforturile noastre pentru a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor.

Vă readuc aminte că între starea de urgenţă şi starea de alertă practic a anulat toate amenzile şi a interzis autorităţilor să dea amenzi, în baza actelor normative care fuseseră în vigoare la vremea respectivă.

Cu siguranţă, lucrăm la o lege. Imediat ce am văzut decizia Curţii Constituţionale, deja am structurat o lege. E o echipă comună a ministerului Sănătăţii, a ministerului Justiţiei, ministerul de Interne cu componenta de IGSU, care lucrează la un proiect de lege. Cât mai repede posibil, când este gata îl vom adopta, convoc şedinţă de Guvern când este gata proiectul de lege. Lucrează în weekend. Luni, cel târziu marţi, după părerea mea. Deocamdată nu este publicată în Moniorul Oficial motivarea Curţii Constituţionale. Încă nu produce efecte până nu e publicată în Monitorul Oficial. Când va fi publicată, produce efecte.

Recomandarea mea către toţi cetăţenii este să respecte toate regulile care sunt în vigoare. Pentru că aceste reguli sunt pentru a se proteja pe sine şi pentru a îi proteja pe ceilalţi. Izolarea este…atât timp cât ai fost într-o zonă cu risc maxim sau ai fost în contact cu o persoană care a fost diagnosticată ca fiind infectată cu COVID. În urma anchetei epidemiologice se constată lucrul ăsta, e posibil să fii infectat. Trebuie să stai în izolare la domiciliu. Asta e cererea mea, recomandarea mea, rugămintea mea personală către toţi cetăţenii să nu ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale, să acţioneze responsabil aşa cum au acţionat până acum şi, chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege- aici depinde şi de Parlament. Să ţină cont de regulile care sunt normale şi firești într-o astfel de situaţie”.

19 comments

  1. Judecătorul CCR, Daniel Morar, îl critică pe Orban: „Îndemnul său este un lucru grav și de NEPERMIS într-un stat de drept” | Stiri Business & Politics News 4 iulie, 2020 at 13:34 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept,” a declarat Morar, fostul procuror general interimar al României, pentru portalul de știri presacurată.ro. […]

  2. Carmen 4 iulie, 2020 at 15:17 Răspunde

    Chiar ca nu intelege nimic. Nu au nici un act normativ aprobat de parlament in care sa fie clar reglementata procedura izolarii, internarii si asa s-a ajuns si la abuzuri. Cum poti contesta o masura daca o consideri abuziva daca legea nu prevede nici o procedura d- le prim ministru? Sau trebuie sa plecam toti de la premisa ca toate masurile guvernului dvs sunt in interesul nostru? Chiar si cand politia locala brutalizeaza oamenii doar pentru ca s-au imbolnavit sau sunt suspecti?

    • olteanu danut 4 iulie, 2020 at 17:49 Răspunde

      Dacă e problemă de medicină , medicii trebuie SĂ ORDONE , fiindcă sint categoria de oameni , cei mai inteligenți .

  3. Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale - STIRI 24H Online 4 iulie, 2020 at 20:10 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  4. Ludovic Orban, taxat de un judecător: Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale - Stiri ROmania 4 iulie, 2020 at 20:26 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  5. Ludovic Orban, taxat de un judecător: Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale – România 4 iulie, 2020 at 21:45 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  6. Ludovic Orban, taxat de un judecător: Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale » Jurnal Actualitati 4 iulie, 2020 at 22:48 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  7. Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale - Ziare pe Net 4 iulie, 2020 at 23:30 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  8. Daniel Morar: Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale » DeGardă24 5 iulie, 2020 at 19:31 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

  9. Ludovic Orban, taxat de un judecător: Este grav și nepermis că îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale | Cele mai noi stiri din Prahova 7 iulie, 2020 at 15:22 Răspunde

    […] „Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept. Însă, văd că de această dată, premierul nici măcar nu înțelege sensul deciziilor Curții. Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabilește obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează acestora drepturile și libertățile fundamentale, iar obligațiile sunt stabilite în sarcina autorităților statului”, a spus judecătorul Daniel Morar, potrivit presacurata.ro. […]

Lasă un răspuns