
Dezbaterile din Comisia Juridică a Senatului s-au terminat azi noapte, în jurul orei 1.20, în scene haluciante. Senatorul PNL, Daniel Fenechiu, avocat, în transmisie live de acasă, a adus în timpul dezbaterilor pe lege la cadru o sticlă fină de coniac, a ciocnit cu sticla de coniac, a băut şi a continuat dezbaterile pe proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea românilor. Senatorul a spus că la ora aceea are nevoie de o palincă şi, pentru că n-are palincă, foloseşte coniacul.
„Un coniac din anul naşterii mele, are 50 de ani. Aşa, când e un moment important, beau câte un păhărel, îmi stimulează crativitatea, e foarte, foarte ok. Şi ca lumea să nu ştie ce fac, bem din ceşcuţă. Ştii, că pe vremuri, când eram elev, şi încălcam anumite reguli, îmi puneam în ceşcuţă. Noroc!”, a spus Fenechiu, într-un moment de relaxare al comisiei către colegii săi care au recunoscut că senatorul le-a făcut poftă de coniac şi i-au recomandat lui Fenechiu să bage sticla de băutură sub masă.
Ulterior, senatorul PNL a spus că are poftă şi de peşte care ar merge cu coniacul iar, mai târziu, tot acesta a început să mângâie şi o pisică – Sacha- pe care a adus-o la cadru şi a arătat-o şi comisiei în timpul dezbaterilor.
Îmbrăţişând pisica, Daniel Fenechiu a spus comisiei că votează şi aceasta: „2 voturi pentru!”. Asta însemnând senatorul şi pisica sa.
VEZI IMAGINILE CU DANIEL FENECHIU
Senatorul PNL a spus că „judecătorii de la ţară nu înţeleg COVID-ul”, motiv pentru care a avut mai multe propuneri, care mai de care mai surprinzătoare, de a se judeca contestaţiile românilor puşi sub măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi ce echivalează cu măsurile preventive.
În acel moment se discuta pe articolele cele mai importante ale proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic.
Senatorul UDMR, Karoly Zsolt, tot în transmisie online de acasă, a rugat stafful comisiei să îi trimită modificările la proiectul de lege până astăzi, pentru că nici el nu mai înţelege ce s-a aprobat.
Senatorul PSD, Cosmin Preda de la Craoiva, a propus ca aleşii să se primească un spor de stres/oboseală pentru participările la dezbaterile pe legea carantinării şi izolării românilor. Mai mulţi participanţi au fost de acord cu ideea senatorului PSD.
Şedinţa s-a finalizat fără a se termina dezbaterile şi modificările pe importantul proiect de lege, senatorii nemaînţelegând la un moment dat nici ce au propus, nici ce a reieşit în proiectul scris şi modificat, mai multe prevederi bătându-se cap în cap.
Ieri, mai multe ore şi de mai multe ori, senatorii au întrerupt dezbaterile pentru negocieri. Lucrările sunt în continuare conduse de senatoarea PNL, Iulia Scântei, deşi preşedinţia comisiei juridice aparţine PSD.
Senatul este cameră decizională pe legea carantinării şi izolării care vizează toţi românii.









[…] Ştii, că pe vremuri, când eram elev, şi încălcam anumite reguli, îmi puneam în ceşcuţă. Noroc!”, a spus Fenechiu. Colegii i-au recomandat lui Fenechiu să bage sticla de băutură sub masă. Vă invităm să vedeți și clipul cu Daniel Fenechiu pe siteul jurnalistei Sorina Matei (AICI). […]
Doamna Matei
Nu se poate sa treaca asa!
Unde e PSD?
Astia au facut un mare blat!