Într-un comunicat postat pe siteul PT Sălaj, pe 13 ianuarie 2020, dar netrimis nicăieri, ca o replică la informaţiile oferite de siteul “stiripesurse.ro” şi emisiunea Actualitatea Românească, B1 TV, Crin Nicu Bologa, prim- procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, propus de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu pentru şefia DNA, la insistenţele secţiei de procurori din CSM şi nu numai, califică o serie de informaţii şi fapte ca fiind “nereale, neadevărate, neverificate”, susţine că acestea îi afectează reputaţia profesională, deşi toate informaţiile se regăsesc de foarte mult timp în presă, iar unele dintre ele se regăsesc chiar în interviurile bogate, oferite cu multă plăcere în presă, chiar de Crin Nicu Bologa.
Bologa recunoaşte că a lăsat nesoluţionat dosarul în DNA Cluj şi uită să spună de celebrul NUP despre care s-a relatat de-a lungul vremii
Aşa se face că Bologa susţine în comunicat că, de exemplu, dosarul afaceristului Arpad Paszkany nu a fost soluţionat de către el, susţine că a fost predat nesoluţionat la ST DNA Cluj, în condiţiile în care începând din 2007, atât presa a relatat pe larg cât şi dezbaterile parlamentare multiple, NUP-ul dat de Crin Nicu Bologa în controversatul dosar.
Bologa, controversă şi cu “Autorul Necunoscut”
Bologa spune în acelaşi comunicat că, în alt caz, neidentificarea autorului unui caz de omor din anul 1999, ar fi fost a altui coleg, în condiţiile în care chiar ziarul Adevărul, în urma unui interviu dat de Bologa în 2018, a scris că: “De numele candidatului sălăjean se leagă şi singurul caz de omor cu autor necunoscut aflat în evidenţele Parchetului Sălaj, Crin Bologa preluându-l după pensionarea procurorului căruia i-a fost repartizat iniţial dosarul. Crima a avut loc în 1999, victimă fiind o tânără de 26 de ani, din Zalău. Cadavrul femeii a fost găsit într-un câmp, în localitatea Mirşid, în apropierea căii ferate, la două săptămâni după data dispariţiei. Nici până astăzi, autorul nu a fost prins.”
Bologa contestă şi faptul că a fost dat în judecată, deşi a fost
Candidat pentru şefia DNA, Crin Nicu Bologa contestă şi faptul că a fost dat în judecată pentru scurgeri de informaţii din dosare, motivând că în dosar a fost dat în judecată şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe un comunicat de presă, că finalul procesului a fost altul, deşi este o realitate că procurorul Bologa a fost dat în judecată.
În speţa aflată pe portatul instanţelor, judecătoria Sector 5 l-a obligat iniţial pe Bologa să plătească împreună cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, câte 45.000 pentru fiecare reclamant, pentru ca în final, graţie unei admiteri a excepţiei lipsei de interes, lui Bologa i s-a admis apelul la Tribunalul Bucureşti, s-a respins acţiunea impotriva sa, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, restul sentinţei fiind menţinută.
Nici problema cu Nunta nu o admite Bologa, deşi tot procesul a fost strămutat după eveniment
Şi faptul că nunta fetei sale a mutat un întreg proces şi dosar în alt judeţ este contestat de Bologa. Bologa spune că judecătorul n-a participat la nunta fetei sale în care cuscrul primar PNL este inculpat, dar recunoaşte că procesul până la urmă a fost strămutat. Aşa cum s-a relatat în presă încă din 2017, din cauza participării magistraţilor la nuntă, inclusiv a procuroarei Rodica Bogdan, colegă cu Bologa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, care a formulat cerere de abţinere în proces, întregul proces a fost strămutat la Tribunalul Maramureş.
Bologa se plângea şi de pierderea suportului informativ al DIPI şi SRI
Şi în final, Crin Nicu Bologa susţine că nu este un susţinător al interferenţei ilegale a serviciilor de informaţii în cercetarea penală, deşi chiar el a declarat pentru ziarul Adevărul în 2019, după decizia CCR din 2016, referindu-se la pierderea sprijinului informativ pe care procurorii îl primeau de la Direcţia Generală de Protecţie Internă, respectiv SRI, că “unităţi înfiinţate de statul român tot în slujba cetăţeanului român” şi că “nu crede că există undeva în lume vreo unitate de minister public, de parchet, care să nu aibă suport informativ şi să nu aibă mijloacele tehnice pentru a-şi face treaba”.
Bologa susţine că în 3 ani la şefia DNA Cluj, structură de combatere a corupţiei la nivel înalt, a făcut: 1 dosar cu permise auto, 2 cauze cu magistraţi, cauze cu vameşi şi un dosar pe Electrica Transilvania Nord
Deşi rapoartele activităţii sale nu sunt postate pe siteul Pachetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Bologa este mândru că timp de 3 ani, la DNA Cluj, structură de combatere a corupţiei la nivel înalt, a instrumentat “personal”, o cauză cu “premise de conducere auto din Maramureş”, 2 cauze cu 2 magistraţi, cauze cu vameşi şi că a efectuat şi finalizat urmărirea penală în cauza “Electrica Transilvania Nord”, toate susţine el, finalizate prin condamnări definitive.