
Pentru a treia zi consecutiv, China continentală a raportat azi noapte zero cazuri de coronavirus transmise şi produse local şi tot zero noi infecţii a înregistrat şi oraşul Wuhan din provincia Hubei, provincia având însă 7 noi morţi din cazurile cu oameni deja descoperiţi infectaţi de noul coronavirus.
Însă ceea ce se întâmplă acum în Asia este faza a II-a: „efectul de bumerang”, situaţie care stârneşte mari îngrijorări în Asia.
Odată relaxată „coma coronavirus” în China, cea mai populată ţară din lume mărindu-şi de 5 ori producţia de materiale sanitare necesare crizei coronavirus şi inventând noi tehnologii de combatere a pandemiei, zona asiatică se confruntă cu o altă mare dificultate: a ajuns să-şi importe serios propriile efecte ale extinderii coronavirusului.
Din ce în ce mai mulţi oameni se întorc în China din alte state, majoritatea din noile focare europene, deja infectaţi. Pe timp ce apare un nou focar în lume, iar focarele se extind şi întind, efectele sunt şi pe statele care abia au redus şi scăpat de propriile focare şi infecţii.
Rata importurilor de persoane infectate a crescut în China cu 216%, în aceeaşi perioadă în care au crescut cu doar 98% infecţiile globale
Aseară, Mi Feng, purtătorul de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate a Chinei, a anunţat că numărul cazurilor importate de China s-a mărit cu 216% în ultimele 10 zile, mai repede decât rata de creştere a cazurilor confirmate pe tot globul care este 98%, relatează CGTN (China Global Television Network).

Fiecare nou focar apărut generează un alt efect faţă statele care şi-au domolit extinderea: o reacţie de spinning, de centrifugare. Cazurile cu persoane infectate revin pe teritorii naţionale, pentru că oamenii circulă, rezidenţii, naţionalii şi nu numai ei se întorc din state infectate, generând alte focare pe teritoriile care tocmai le-au redus.
Îngrijorările cresc având în vedere că după focarele europene, se întrezăresc alte noi focare: în statele africane şi ţările Americii de Sud.
De aceea, statele lumii nu îşi pot relaxa măsurile, ba din contră.
Joi, China a importat alţi 47 de infectaţi din focarele lumii

Joi, China avea importaţi deja 47 de infectaţi de coronavirus din Iran, 41 de infectaţi din Italia, 28 de infectaţi din Spania, 25 din Marea Britanie, 7 din SUA, câte 6 din Franţa şi Filipine, 5 infectaţi din Thailanda, 4 infectaţi din Arabia Saudită, 3 din Ungaria, 2 din Austria, 2 din Elveţia, câte 1 infectat cu noul coronavirus din Egipt, Indonezia, Olanda, Portugalia, Brazilia şi Luxembourg şi 7 cu origini încă nedescoperite, potrivit Globaltimesnews.
Vineri, China a importat alţi 41 de infectaţi din focarele lumii
Situaţia s-a repetat şi vineri când China a anunţat din nou, pentru a treia zi consecutiv, zero cazuri produse local, zero decese în Wuhan, însă a continuat să-şi importe propriile efecte.
A importat doar în Beijing 14 infectaţi de coronavirus intraţi de peste hotare: 2 din SUA, 7 din Marea Britanie, 2 din Spania, 1 din Franţa, 1 din Italia, 1 din Olanda, ridicând cazurile importante de Beijing la 84 de noi infectaţi intraţi pe teritoriul Chinei.
Tot vineri, pe tot teritoriul său, China avea încă 41 de noi cazuri importate de nou coronavirus şi în total 269.
Shanghai, Hong Kong şi Japonia, după ce au redus extinderea locală, se află în aceeaşi situaţie: importă infectaţi
Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi Shanghaiul, Hong Kongul şi Japonia. Deşi au redus drastic infecţiile şi transmisia pe teritoriul naţional prin măsuri inteligente, statele continuă să importe cazuri.
Vineri seară, Shanghaiul a raportat 9 noi cazuri de import. 4 infectaţi au venit din Franţa, 2 din Marea Britanie, 1 din Elveţia şi 2 din SUA, ridicând în Shanghai numărul cazurilor de oameni infectaţi intraţi în oraş la 42.

China continentală are acum 81 008 cazuri confirmate de nou coronavirus, în timp ce decesul a ajuns la 3.255 de la sfârșitul zilei de vineri, cu 7 în plus din ziua precedentă și toate din provincia Hubei.
Hong Kongul, inima financiară a Asiei, este în aceeaşi situaţie. A primit încă 48 de oameni infectaţi cu noul coronavirus doar într-o zi. Cei mai mulţi s-au întors din Europa, Hong Kongul temându-se de o explozie de infecţii în următoarele 2 săptămâni. Şi Hong Kongul importă masiv efectul de bumerang, ajungând vineri seara la 256 de cazuri.

„Acesta este cel mai rău moment pentru a ne relaxa, pentru că avem cel mai mare risc de când a început acest lucru”, a spus profesorul Gabriel Leung, decanul facultății de medicină a Universității din Hong Kong (HKU) și membru al Carrie Lam Cheng Yuet-ngor, comitetul de experți în domeniul pandemiei, potrivit SCMP (South China Morning Post, cu acoperire pe întreaga Asie)
„Este absolut critic, mai ales că avem acest flux de repatriați din Hong Kong, de câteva zile și asta continuă în următoarele zile. Acesta este cel mai mare risc și trebuie să fim mai vigilenți”.
El a avertizat că chiar și câțiva pacienți care răspândesc boala ar putea duce la un număr mare de grupuri locale, așa cum a experimentat Coreea de Sud, cu peste 8.600 de infecții și aproape 100 de decese.
Sâmbătă însă, adică astăzi, Hong Kongul a anunţat încă 17 noi cazuri de persoane infectate, 6 dintre ei având istorie recentă de călătorie. Hong Kongul, cu măsuri ferme luate, are deja 273 de persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit Globaltimesnews.
Ce au făcut statele asiatice? Pe lângă testare timpurie şi preliminară, pe aeroport, oamenilor le-au fost date brăţări digitale pentru monitorizare
La intrarea în Hong Kong oamenilor le-au fost date obligatoriu pentru purtat brăţări digitale pentru a fi monitorizaţi. Însă chiar şi performanta tehnologie asiatică s-a confruntat cu probleme: doar 2000 din cele 6000 de brăţări digitale au putut fi activate, pentru că mulţi s-au plâns că după ce au urmat instrucţiunile de descărcare ale aplicaţiei pe telefon, pentru activarea brăţării, nu au primit prin SMS şi parolele necesare care să le asigure activarea. Iar alţii au uitat să o activeze.

În Hong Kong au intrat 13.100 de călători, 11.924 din Hong Kong, după ce s-au instituit zilele trecute restricţii la intrare. Este oricum cu 36% mai puţin decât traficul de dinainte de restricţii.
36 dintre cele 256 de cazuri confirmate ale Hong Kongului sunt oameni între 4 şi 69 de ani, care au călătorit în Europa. Mai precis în: Marea Britanie, Elveția, Austria, Belgia, Portugalia și Turcia, în timp ce restul au plecat din SUA, Canada, Dubai, Thailanda, Singapore, Indonezia și Filipine.
Unul dintre cazurile locale din Hong Kong a fost un șofer de taxi care a preluat pasageri de la aeroport cel puțin o dată pe zi recent.
Ministrul Sănătăţii ia în considerare chiar o lege prin care să interzică să mai intre în Hong Kong non rezidenţii, astfel încât să reducă cazurile importate, în timp ce i-a invitat pe cei aflaţi deja în carantină să fie disciplinaţi.
Testare preliminară pe aeroport, dotări speciale ale spitalelor pentru analiza prioritară a călătorilor de pe aeroporturi
Până vineri la 21.00, Hong Kong analizase încă 50 de noi sosiţi pe aeroport, cazurile fiind examinate deja şi trimise deja la testare în cele 2 facilităţi temporare de testare special destinate oamenilor veniţi din străinătate.
4 din cei 50 de călători deja fuseseră trimişi direct la spital după testarea preliminară.
Analizele şi monitorizarea călătorilor de pe aeroporturi reprezintă o prioritate acum în toată Asia, motiv pentru care fiecare stat şi-a dotat spitalele cu facilităţi speciale, cazurile acestea având întâietate.
De asemenea, aplicaţiile de monitorizare a celor intraţi în ţară se updatează constant.
China, Coreea de Sud, Japonia, pentru prima oară fac front comun împotriva cazurilor importate din noile focare ale lumii
Cum în Asia „efectul de bumerang” se accentuează, ieri, China, Coreea de Sud şi Japonia, pentru prima oară după mulţi ani s-au pus la masă şi au început să coopereze, făcând front comun împotriva cazurilor importate.

“Miniștrii de externe din China, Japonia și Coreea de Sud au susținut vineri o conferință online ca să discute despre cooperarea unitară pe pandemie, pe fondul îngrijorării tot mai mari pentru numărul persoanelor infectate care sosesc în țările lor din străinătate.
Numărul de cazuri în Japonia a fost mult mai mic, dar Tokyo are altă problemă: trebuie să revolte totul şi să ia măsuri, ca să găzduiască Jocurile Olimpice din această vară, cu aproximativ 600.000 de spectatori și sportivi așteptați să aterizeze în Japonia.
În timpul teleconferinței, ministrul japonez de externe, Toshimitsu Motegi, a spus că Jocurile Olimpice vor fi „un simbol al victoriei omenirii asupra virusului”. Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat că așteaptă cu nerăbdare evenimentul, iar ministrul sud-coreean de externe, Kang Kyung-wha, a declarat că a susținut poziția Japoniei în această privință.
Celebrele neînţelegeri istorice şi teritoriale au fost depăşite, pentru că toate statele asiatice s-au unit în acelaşi obiectiv: oprirea importurilor şi rezolvarea problemei.
În cadrul conferinţei de presă zilnice, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Geng Shuang, a declarat că cei trei miniștri s-au angajat să consolideze eforturile de a reduce răspândirea virusului și să reducă impactul pandemiei asupra fluxurilor comerciale și economice, în special asupra lanțurilor de aprovizionare.
Țările vor coopera, de asemenea, în cercetarea vaccinurilor împotriva medicamentelor, vor coordona importul și exportul de materiale medicale și vor organiza o reuniune a miniștrilor sănătății pentru a împărtăși informații, a spus el.
Japonia a avut 963 de cazuri transmise intern și 33 de decese, potrivit radiodifuzorului public NHK. Asta nu include şi cele mai mult de 700 de cazuri și 7 decese dintr-o navă de croazieră acostată în apropiere de Tokyo luna trecută.”
„Va fi necesar să se ia măsuri adecvate la frontieră pentru un timp. De asemenea, totul servește pentru a preveni o altă răspândirea virusului în străinătate ”, a spus ministrul japonez de externe, Toshimitsu Motegi, citat de SCMP
Ministrul sud-coreean de externe, Kang Kyung-wha, citat tot de SCMP, a spus în timpul convocării: „Cred că cele trei țări trebuie să lucreze împreună pentru a opri răspândirea coronavirusului și pentru a reduce la minimum orice rezultantă a schimburilor și a cooperării dintre popoare, precum și a impactului său economic și social.”
Coreea de Sud ultilizează tot aplicaţie de telefonie mobilă pentru monitorizarea intraţilor în ţară
“Coreea de Sud, care are 8.652 de cazuri, va impune începând de duminică o carantină obligatorie de două săptămâni călătorilor din Europa.
Acesta are deja proceduri speciale de intrare pentru vizitatorii din țările cu impact puternic, cum ar fi China, Italia și Iran, care le solicită să se înscrie printr-o aplicație de smartphone pentru a urmări dacă au simptome precum febră.
Coreea de Sud intenționează, de asemenea, să trimită două zboruri charter în Italia pentru a evacua aproximativ 570 de cetățeni din țara cu cele mai multe decese din cauza pandemiei coronavirusului, a informat presa locală.
Academicianul în științe politice, Yoon Sung-suk, de la Universitatea Chonnam, a declarat că pandemia a obligat cele trei țări să „se alăture forțelor lor în lupta împotriva virusului, în ciuda tensiunilor din cursa regională a armelor și a moștenirilor în trecutul războiului al Japoniei”.
„Este extrem de important pentru cele trei țări să coopereze strâns pentru a preveni răspândirea virusului în întreaga regiune, având în vedere traficul uriaş de persoane și de mărfuri care circulă prin regiune””, a spus el, citat tot de SCMP.
În paralel, China şi-a mărit serios producţia de materiale necesare combaterii pandemiei, şi echipele ei au plecat astăzi şi spre ţara vecină României, Serbia
Ca şi statul chinez, alţi privaţi din China, şi patronul Alibabagroup, Jack Ma, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Chinei, pe lângă ajutorarea multor ţări europene, Iranului, SUA sau statelor sud americane, a anunţat în urmă cu câteva ore alte ajutoare în combaterea pandemiei pentru alte state. În China, inclusiv zona privată şi-a mărit de 4-5 ori capacităţile de producţie.
În paralel, China şi majoritatea statelor asiatice dezvoltă noi tehnologii în principal focusate pe 3 mari obiective: funcțiilor de diagnostic de bază pentru noul coronavirus, pulverizarea dezinfectanților și efectuarea livrării fără contact.