Unui număr de peste 1 miliard de oameni au le-a fost cerut să rămână acasă în mai mult de 50 de țări și teritorii din întreaga lume, în timp ce guvernele se luptă cu pandemia coronavirusului care mătură tot globul, potrivit AFP.
Ce fac europenii, în plin lockdwon? Viaţa lor a devenit un amestec de rezistenţă şi creativitate, potrivit unei analize a News Yahoo, preluată de AFP.
Sute de milioane de oameni, în mod brusc, îşi schimbă viaţa în mod radical. E cea mai mare provocare după Al Dolea Război Mondial, cum spun oficialii. Asta în timp ce Guvernele le ordonă să rămână în case ca să se lupte eficient cu boala.
În ciuda străzilor pustii, plictisealii şi izolării, principala provocare a oamenilor este să-şi păstreze spiritul viu. A fi contectat cu lumea exterioară este esenţial pentru ei. Oamenii sunt în primul rând nişte fiinte sociale.
Roma, Italia.
Carla Basagni, în vârstă de 86 de ani, este o artistă pensionară care locuiește în cartierul Trastevere din Roma. Şi-a făcut o rutină din a trece singură peste zilele pustii. “Pentru că nu pot să ies, fac exerciții de gimnastică în casa mea. De cel puțin 5 ori pe zi: am cinci pahare de apă aliniate în bucătăria mea, ca să nu uit!” a spus ea pentru AFP. A adăugat că bea „doar puțin vin, chiar dacă îl iubesc!”
În Italia, care a adăugat noi restricții la sfârșitul săptămânii după ce a devenit noul epicentru al bolii, oamenii au nevoie de o declarație personală specială pentru a părăsi casa, confirmând autorităţilor că ies afară ca să se ducă la serviciu, să facă cumpărături alimentare sau pentru un motiv critic precum sănătatea.
Oricine a prins încălcarea blocajului riscă trei luni de închisoare și o amendă de 206 de euro (220 USD).
Stând în casa ei aproape 24 de ore pe zi, doamna Basagni spune că gătește „mâncăruri delicioase, citesc și uneori mă culc pentru un pic de somn pe canapeaua mea sau în patul meu”.
Madrid, Spania.
Paula Perez este o studentă la medicină în vârstă de 19 ani, care locuiește într-un apartament din Madrid alături de mama ei. A zis că a fost „foarte emoționată” prima dată când a auzit aplauzele pentru asistenţii medicali. În micul lor apartament de 50 de metri pătrați, familia Perez urmează același ritual în fiecare seară: la 20:00, după aplauze, vecinii vorbesc între ei pe ferestrele lor.
„Vecinul nostru de mai sus lucrează într-un spital și ne spune ce se întâmplă”, a spus Perez.
Spaniolii sunt în stare de urgenţă și pot pleca de acasă pentru a lucra numai dacă nu pot face acest lucru acasă, să cumpere medicamente sau mâncare sau să plimbe puţin câinele.
Străzile de obicei aglomerate din Madrid sunt acum practic goale.
În schimb, oamenii cântă melodii de la balcoanele lor, dau petreceri cu vecinii sau joacă tot soiul de jocuri, strigând numere de la o fereastră la alta.
Mama lui Perez, Maria Jimenez, 48 de ani, inginer agricol, lucrează de la distanță de la o masă, după ce toate vizitele sale de muncă au fost anulate.
Ea vorbește în fiecare zi cu părinții ei în vârstă dintr-un sat din regiunea sudică a Andalucia, în timp ce își face griji pentru frații ei, unii dintre ei lucrează în zona medicală sau pentru poliție. Spune că uneori se simte „vinovată” că este „inutilă”.
„Am citit ziarele de pe internet, urmărim știrile TV la cină”, adaugă Perez, „dar nu vreau să mă gândesc la epidemie toată ziua: asta mă neliniștește”.
Paris, Franţa.
Baptiste Saude, un regizor independent de 30 de ani, care face documentare, care locuiește în Paris, spune că „cel mai dificil lucru este absența oricărei vieți sociale”.
În mod normal, ar juca sport sau ar vedea prieteni seara, dar de la închidere experimentează cu un “Skype apero” – o băutură de seară prin apel video – cu alți prieteni blocați.
Franța a adoptat săptămâna trecută reguli similare cu Italia și Spania, cu excepția faptului că ieşirea este permisă efectuarea unor „activități fizice”. Cei care încalcă regulile se confruntă cu o amendă de 135 de euro.
Saude spune că, cel puțin are experiență anterioară. A stat închis în timp ce se afla în armata franceză la o bază din Mali.
De asemenea, Saude ajută persoanele în vârstă din cartierul său, sunându-i. De exemplu pe Odile, în vârstă de 84 de ani, pe care îl ajută să facă lecţii de pian de la distanță.
Londra, Marea Britanie.
Ben Morales Frost este un compozitor din sud-estul Londrei şi folosește carantina ca să lanseze o inițiativă de muzică globală numită „orchestra de lockdown”.
El a spus că pentru majoritatea muzicienilor „dintr-o dată, s-au trezit cu covorul tras de sub picioarele lor”. “Așa că m-am gândit că ar fi destul de frumos să înființez o orchestră virtuală”, a adăugat el.
Marea Britanie a implementat o oprire mai puțin riguroasă în comparație cu vecinii săi europeni, dar săptămâna trecută și-a întârit răspunsul, închizând școlile și ordonând ca toate cafenelele, puburile și restaurantele să se închidă până la o notificare ulterioară.
În urma unui apel către muzicienii închisi în casele lor din întreaga lume, Frost a recrutat peste 500 – suficient pentru personalul a 7 orchestre full-size – pe 6 continente ca să colaboreze la o piesă pe care a scris-o recent.
Îi vor trimite clipuri pe care apoi el le va edita împreună cu o echipă, aflată tot la distanță, înainte ca concertul virtual să se transmită pe YouTube vineri. „De fapt asta a stârnit o nebunie – nu mă așteptam deloc”.
Şi totuşi: De ce Italia?
Şi totuşi: De ce Italia?, explică EUDataNewsHub, într-o analiză preluată de AFP.
„Mulți oameni se întreabă de ce țara mediteraneană a devenit noul epicentru al pandemiei coronavirusului în ultimele 10 zile.
Experții enumeră o serie de motive – de la vârsta relativ înaintată a Italiei până la sistemul său medical până la un ghinion vechi – care se adaugă la un dezastru care nu a fost văzut de generații întregi.
Nici unul dintre răspunsuri nu explică de ce națiunea de 60 de milioane reprezintă peste o treime din cele aproape 11 500 de decese raportate oficial în întreaga lume puternică de 7,7 miliarde.
Dar alte țări vor dori să examineze fiecare dintre acești factori și să le abordeze prin diferite măsuri preventive în deciziile lor ca să evite să devină următoarea Italie.
Unul dintre primii factori pentru aproape toți cei care privesc cifrele: vârsta medie a italienilor. Este ridicată. Vârsta medie a populației totale a fost de 45,4 de ani anul trecut – mai mare decât oriunde în Europa.
De asemenea, vârsta italienilor este cu 7 ani mai mare decât vârsta medie din China și puțin peste cea a Coreei de Sud.
O naţiune de oameni în vârstă
Cifrele lansate vineri au arătat vârsta italienilor care au murit de COVID-19 în medie la 78,5.
Aproape 99% dintre ei suferă, de asemenea, de cel puțin o afecțiune sau boală preexistentă. Rata de mortalitate din Italia în rândul celor infectați este astfel de un procent relativ ridicat de 8,6%.
„Decesele COVID-19 lovesc greu grupurile în vârstă”, a menționat pe Twitter profesoara de la Universitatea din Oxford, Jennifer Dowd.
„Țările cu populații mai în vârstă vor trebui să ia măsuri de protecție mai agresive pentru a rămâne sub pragul cazurilor critice care depășesc capacitățile sistemului de sănătate”, a spus Dowd.
Cu toate acestea, vârsta medie a Japoniei de 47,3 ani face o națiune chiar mai veche decât Italia – să aibă doar 35 de decese înregistrate oficial.
Deci, în mod clar, vârsta nu este singurul factor.
Ghinionul
Unii oameni de știință cred că, după momentul China, totul s-ar fi putut întâmpla aproape în orice altă țară.
“Cred că întrebarea „ De ce Italia? ” este cea mai importantă întrebare și are un răspuns simplu: niciun motiv ”, a declarat Yascha Mounk, de la Universitatea Johns Hopkins, la televiziunea CBC din Canada.
“Singurul lucru care face ca Italia să fie diferită este că primele 2 cazuri (transmise local) au ajuns în Italia cu aproximativ 10 zile înainte de a ajunge în Germania, Statele Unite sau Canada.”
Peste 4.000 de persoane au murit în Italia în luna aceasta de când un constructor în vârstă de 78 de ani din regiunea Lombardiei Milano a devenit primul deces european cunoscut al COVID-19.
Națiuni europene, cum ar fi Spania și Franța, urmează acum traiectoria Italiei și ar putea avea, teoretic, mai multe decese și infecții în câteva săptămâni.
“Dacă alte țări nu vor reacționa într-un mod corect, vor deveni Italia”, a spus Mounk.
Colapsul sistemic
Realitatea sumbră învățată în nordul devastat al Italiei este că bolile încep să se răspândească mult mai repede odată ce sistemul de asistență medicală ajunge la punctul său de saturație.
Medicii trebuie să înceapă să ia decizii de viață și de moarte, pe cine ajută mai întâi – și de ce – doar atunci când rămân fără echipamente, cum ar fi aparatele respiratorii și chiar paturi.
„Uneori trebuie să cântărești șansele de reușită în funcție de starea pacientului”, a declarat șeful unității de urgență a spitalului din Brescia, Paolo Terragnoli, săptămâna aceasta.
„Încercăm să facem tot posibilul pentru toată lumea, în timp ce facem ceva în plus pentru cei care au șanse mai bune.”
Pacienții vârstnici și fragili sunt extrem de contagioși și – tragic, dar realist – sortiți să moară.
Una dintre cele mai grave temeri ale guvernului italian este că virusul va începe să se răspândească spre sudul mult mai sărac și mult mai puțin echipat din Italia.
Screening și numărare
Lumea și-a dat seama brusc că nu are suficiente kituri de testare pentru a face screening pe COVID-19. Națiuni precum Italia s-au lovit de această problemă testându-i doar pe cei care au prezentat deja simptome precum febră și tuse uscată.
Coreea de Sud avea kiturile și mijloacele de a efectua mai mult de 10.000 de teste pe zi.
Germania a urmat un model similar și rata mortalității sale a început să scadă odată ce au început să fie luate în considerare infecțiile ușoare de COVID-19.
Acest lucru explică parțial atât motivul pentru care rata mortalității Italiei este atât de mare și de ce extinderea COVID-19 a fost oprită mai rapid în alte țări.
Profesorul de la Universitatea Harvard, Michael Mina, a spus că 100.000 de teste pe zi „ar putea fi optime” pentru o țară precum Statele Unite ale Americii.”
