S.O.S – SISTEMUL SANITAR SPANIOL ESTE PE MARGINEA PRĂPASTIEI! Contributor Presa Curată

0
51

Comunitățile Autonome – Madrid și Catalonia – nu mai pot prelua pacienți COVID 19 în stare gravă!

Unitățile ATI, anestezie și terapie intensivă , din jumătate de țară, sunt pe punctul de a se prăbuși.

În Madrid și Catalonia situația a început să se înrăutățească în urmă cu 10 zile când, avalașe de infectați CORONAVIRUS, în stare gravă, intrau fără oprire pe porțile spitalelor. Paturile de la terapie intensivă au fost rapid ocupate, directorii unităților medicale fiind obligați să folosescă și alte secții aseptice precum cele de reanimare și chirurgie. La momentul actual, inclusiv aceste secții, sunt supraaglomerate de pacienți a căror viață depinde cu disperare de aparatele de ventilare mecanică și de specialiști.

Fernando Simón, directorul Centrului de Alerte și Urgențe din cadrul Ministerului Sănătății, care ieri a fost diagnosticat pozitiv COVID 19, a anunțat că sistemul sanitar – din alte 4 comunități autonome – este pe punctul de a se prăbuși, fără a dezvalui care sunt acestea.

Sursele publicației LA RAZON, din interiorul sistemului, au dezvaluit care sunt cele 4 comunități: País Vasco, Valencia, Castilla León, și Aragón.

De asemenea, probleme grave au apărut, din cauza lipsei materialelor medicale si a paturilor din secțiile de terapie intensivă, și în alte regiuni ale Spaniei: Castilla-La Mancha, Extremadura, Asturias și Cantabria.

Din Madrid, Mircea Apostol

Lasă un răspuns