Consilierul lui Orban pe politici publice din Guvernul României: „A dreaq, trăiască mă-ta”

0
111

Ştefan Jicol, membru vechi PNL şi unul din sponsorii PNL, a fost numit de Ludovic Orban consilier pe politici publice şi inteligenţă artificială, pentru eficientizarea politicilor guvernamentale, anunţa zilele trecute siteul Financialintelligence.ro.

Enervat de criticile creatoarei de modă Dana Budeanu, Ştefan Jicol i-a trimis acesteia un mesaj cu jigniri pe mesajeria contului de Facebook:

„Mamaie, Jicol Ştefan zis SGG sunt, din familie de japonezi. Am auzit că te-ai luat de mine, că te-ai lăudat că vrei să faci cu mandea serial. A dreaq, trăiască mă-ta, zău că eşti cea mai urâtă kgb-istă din câte am văzut. Şi Ana Pauker şi Ghizela Voss erau mai frumoase puţin. Uite cum facem, de data asta te iert. Dacă mai mârâi la lună te bag şi-n mă-ta. MUEURÂTELOR”, e mesajul consilierului premierului Orban.

Potrivit presei, „Jicol a sponsorizat PNL, în cei 30 de ani de liberalism fervent, cu peste 200.000 de dolari, atât Institutul de Studii Liberale condus de regretatul Thomas Kleininger, cât și numeroase școli politice sau campanii electorale ale partidului. Numai în ultimii 10 ani, a donat PNL 120.000 euro, conform Monitorului Oficial și consemnărilor mass-media.

Are o diplomă în relații publice și comunicare, oferită de Friedrich Naumann Foundation din Germania, fundație liberală de prestigiu.

A fost membru în Consiliul de Conducere al Municipiului București, șef al campaniei electorale a lui Ludovic Orban pentru presedinția PNL, creator, sponsor și organizator timp de foarte mulți ani al Școlii Politice Liberale “I. Ghe. Duca” de la Horezu pentru tinerii liberali.

Ştefan Jicol are o avere de peste 3 milioane de euro investită în mai multe proprietăți imobiliare, lucrări de artă sau artefacte vechi, avere dobândită din profitul mai multor firme de IT pe care le-a înființat și condus imediat după Revoluție”.

Potrivit declaraţiei de avere, Jicol deţine 2 terenuri intravilane în Horezu şi Cluj, 2 spaţii comerciale, o casă de vacanţă, o casă de locuit şi 1 apartament împreună cu soţia sa, un Volkswagen şi 89.000 de euro în tablouri, timbre şi icoane.

Ştefan Jicol mai are declarate 2 conturi de 30.000 de lei şi 37.000 de lei în bănci, a împrumutat 2 persoane- pe Viorel Trifu şi Irinel Văduva- cu 275.000 de euro şi 25.000 de euro, încasează din chirii 81.000 de euro pe an, este angajat şi director la 2 societăţi- Optim Games SRL şi DGL pro SRL iar soţia sa, Mihaela Jicol, a încasat pe an 141.488 din avocatură.

De asemenea, Jicol mai încasează alţi 66.711 de euro din chirii.

Dana Budeanu, creatoare de modă care realizează o rubrică de comentariu pentru siteul ştiripesurse, a reacţionat la jignirile lui Jicol, pion al premierului Orban, pe funcţie, demnitate şi bani publici:

“BUNA DIMINEATA!

ACESTA ESTE MESAJUL DE AMENINTARE A MAINII DREPTE A PREMIERULUI ROMANIEI, LUDOVIC ORBAN, STEFAN JICOL!

DIFERENTA DINTRE MINE, PRESA PLATITA SI OAMENII DIN APARATUL ADMINISTRATIV AL GUVERNULUI ROMANIEI, SGG, AMENINTATI ZILNIC ASTFEL..ESTE CA MIE NU MI ESTE FRICA DE NIMENI! NU ARE DE CE..

ACESTA ESTE PNL! ACESTIA SUNT OAMENII PUSI IN FUNCTII PLATITE DIN BANI PUBLICI! ACESTEA SUNT EXEMPLARELE DE SEX MASCULIN CARE AMENINTA FEMEI:)!

PS: KGB UL S A DESFIINTAT IN 1991! MARS!”

Lasă un răspuns