Judecătoarea Mihaela Popescu, preşedintele de complet care l-a eliberat pe criminalul care a violat şi incendiat ulterior o tânără de 17 ani, de la Tribunalul Mehedinţi este chiar preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Mehedinţi, fiind numită cu delegaţie de CSM în această funcţie în 2019.
Soţul său, Corneliu Bogdan Popescu, este judecător şi el tot la Tribunalul Mehedinţi.
Instanţa- Tribunalul Mehedinţi- este condusă de controversatul judecător Norel Popescu.
Potrivit declaraţiei de avere din 2019 depusă la CSM, famila Mihaela şi Corneliu Popescu deţine 2 terenuri intravilane în Drobeta Turnu Severin, o casă de aproape 200 de mp tot în Drobeta Turn Serverin, 2 autoturisme- Subaru, Toyota şi o remorcă, iar familia Popescu are în conturi 50.036 de euro şi 31.160 de lei.
În 2019, familia de judecători Popescu a obţinut din bani publici- prin salariu şi hotărâri judecătoreşti obţinute în instanţă suma de 98.140 de euro.
În 2017, judecătoarea Mihaela Popescu, potrivit declaraţiei sale de avere, avea 2 credite la BRD de 100.000 de euro şi de 15.500 de lei, primul cu scadenţă în 2041 care însă nu se mai regăseşte în declaraţia de avere din 2019.
Veniturile ambilor judecători pe 2017 au fost de 199.579 lei, potrivit declaraţiilor de avere.
Colegul de complet al preşedintelui Secţiei Penale a Tribunalului Mehedinţi, Romică George Uliu, care şi el a decis eliberarea, este chiar mai înstărit.
Judecătorul Uliu are 5 terenuri în Drobeta Turnu Severin şi comune din Mehedinţi, are 3 case de locuit, are 4 maşini şi o remorcă, are un credit la BCR de 90.000 de ron şi, la fel ca cei 2 judecători, are hotârâri judecătoreşti pe drepturi salariale.
Judecătorul George Romică Uliu a beneficiat singur, din bani publici, în 2019, de drepturi dobândite prin instanţă şi salarii de 53.632 de euro iar soţia sa lucrează la DGASPC Mehedinţi, structură implicată anul trecut în scandaluri de proporţii.
Şi în 2017, judecătorul George Romică Uliu a beneficiat de drepturi salariale dobândite prin hotărâri judecătoreşi şi salariu de 124.728 de lei.
Toţi cei 3 judecători sunt membri ai Asociaţiei Magistraţilor din România.
Până în prezent, nici AMR, condusă de judecătoarea Ciucă, nici UNJR, condus de judecătoarea Dana Gîrbovan, nu au făcut niciun comentariu referitor la situaţia din Mehedinţi, deşi judecătoarele sunt cunoscute prin comentarii referitoare la orice se întâmplă în sistemul judiciar.
Judecătoarea Popescu l-a eliberat pe criminalul Ion Turnagiu care fusese condamnat pentru alte 5 crime, după eliberare acesta violând şi incendiind o fată de 17 ani aflată acum în stare critică.
Judecătoarea Mihaela Popescu a fost în complet cu judecătorul Romică George Uliu şi aceştia au scris în motivarea liberării lui Ion Turnagiu că „persoana condamnată a depus eforturi susţinute pentru a demonstra îndreptarea sa. Prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.”
Eliberarea condiţionată este, potrivit legii în vigoare, o opţiune a judecătorului, lăsând la latitudinea instanţei decizia, aceasta nefiind nicidecum un drept al condamnatului.
Judecătoarea Mihaela Popescu l-a eliberat pe 20 mai 2020 şi pe Marius Csampar, criminal în serie, care a săvârşit 6 crime, condamnat la 99 de ani de închisoare, a relatat Libertatea.
Criminalul e acum vedetă pe youtube, alte reţele de socializare şi nu numai, putând fi urmărit inclusiv de publicul tânăr care este mai aplecat spre urmărirea reţelelor de socializare.
Ieri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu i-a demis pe directorul şi directorul adjunct al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, a cerut CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară cu privire la eliberarea de către completul Popescu – Uliu a criminalului din Mehedinţi şi a cerut şi un control termatic cu privire la respectarea la nivel naţional a dispoziţiilor legale pe liberările condiţionate.