Ionel de la Unifarm, omul SRI şi mândria Guvernului Orban, ridicat fals în slăvi de televiziuni în faţa opiniei publice, a negociat spăgile pe milioane de măşti şi combinezoane la Bîrlogul Lupilor, locul unde se întâlnea corupţia DIPI!

1
192

Adrian Ionel, şeful Unifarm, omul SRI, pe care procurorii secţiei I a DNA condusă de Călin Nistor – l-au inculpat şi plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar astăzi, pentru luare de mită de 760.000 de euro, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane- a fost atât de sigur pe el că este protejat şi nu poate să i e întâmple nimic când comite infracţiuni- încât a negociat şpăgile şi prevederile contractuale, în locuri publice, inclusiv la celebrul restaurant din Bucureşti, Bârlogul Lupilor.

Bârlogul Lupilor este – culmea- locul unui alt dosar răsunător de corupţie în care au fost implicaţi şefii serviciului secret al ministerului de Interne, DIPI şi politicieni PSD.

 „Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. (VEZI COMUNICATUL DNA)

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție”, arată DNA în comunicat.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, restaurantul este Bârlogul Lupilor.

Adrian Ionel este un apropiat al SRI, a urmat cursurile Academiei SRI, a fost doctorand SRI, iar pe perioada pandemiei a fost ridicat fals în slăvi de majoritatea televiziunilor, de guvernul Ludovic Orban, de ministrul Sătănăţii, Nelu Tătaru şi de premierul Ludovic Orban. Vezi mai jos detalii- Ionel SRI Televiziuni

În 2014, jurnalista Sorina Matei a prezentat public şi în exclusivitate detalii din dosarul DIPI- senatorul PSD Isăilă, trimis în instanţă de DNA, în care infracţiunile se discutau şi negociau tot în Restaurantul Bîrlogul Lupilor. (dublu click Bârlogul Lupilor 2014)

Isăila a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru corupţie iar în 2019 a mai fost condamnat încă o dată la 2 ani cu executare în alt dosar.

DNA arată că “în calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).


Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.


În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.


Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.


Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.


Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.


Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.


Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

1 comment

Lasă un răspuns