Dublul standard al reţinerilor DNA

Pe o serie de acuzaţii de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, cu pretindere de 760.000 de euro mită pe timp pe contracte ce ţin de protejarea vieţii populaţiei şi personalului medical, pe posibilitate de influenţare a martorilor, cu prejudiciu potenţial de 2,38 de milioane de lei din banul public, DNA n-a mers la arestare. A plasat inculpatul doar pe cea mai slabă măsură preventivă, aceea de control de judiciar pe 60 de zile.

Pe o acuzaţie de luare de mită, în formă continuată, de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, fără niciun prejudiciu din bani publici, fără punerea în pericol a vieţii populaţiei, cu o percheziţie pe post de flagrant, DNA a reţinut inculpatul şi a cerut arestarea sa.

Din moment ce vom pronunţa despre cine este vorba în cele 2 cazuri- petrecute factual doar la 4 luni distanţă- vom începe să înţelegem fatidicul dublu standard.

În prima speţă, este vorba de Adrian Ionel, directorul Unifarm, om al SRI, transpartinic şi folositor guvernărilor de orice coloratură politică. Iar în a doua speţă este vorba despre Sorina Pintea, manager de spital Baia Mare, reprezentant al Opoziţiei.

De ce la unii da şi la alţii ba? De ce acolo unde te împinge cazul- nu mergi la arestare şi acolo unde nu te împinge cazul, probatoriul- mergi? Care este criteriul de referinţă, unitatea de măsură, unde este conformitatea speţelor?

Ei bine, nu este.

Pitagora era cel care ne transmitea să nu cumva să năzuim ca proştii la himera unei democraţii pure pentru că egalitatea perfectă există numai la morţi.

Însă legea- unicul sistem de referinţă- este totuşi pentru cei vii, poate vă veţi întreba.

Da, dar nu este chiar aşa, vor spune procurorii. Speţele diferă, strategiile de anchetă diferă, oamenii diferă, la unii am mers la arestare, cu alţii nu, instanţele se schimbă, judecătorii care arestau pe bandă acum nu mai merg pe măsuri preventive.

Nu mai merg când nu sunt influenţaţi, nu sunt pe comenzi, nu sunt pe telefoane, plicuri şi bileţele, sindicate rezistente, sloganuri şi când nu sunt probe, aş spune eu.

Este adevărat că DNA n-a mers la arestare nici cu Sorin Mândruţescu/USA, nici cu Gigi Becali, nici cu Sebastian Vlădescu, nici cu Cristian Boureanu, nici cu mulţi alţi grei. Dar întrebarea tot rămâne: de ce?

Este la fel de adevărat că după industria arestărilor- balamucul 2014-2015, în care DNA s-a umplut de achitări şi eşecuri, tacticile acum diferă pentru că şi procurorii mai diferă. Procurorul este perfect independent pe cazul său, el decide, nici măcar şeful nu-i poate impune, legal şi teoretic, nimic.

Însă când este vorba de un pion al SRI suspectat de jafuri de proporţii sau altă piesă importantă mufată la putere – parcă ne gândim de 100 de ori şi tăiem o singură dată. Răspunsul este mereu: nu, nu mergem cu ăsta la arestare.

Păi, de ce?

Şi aici vine adevărata explicaţie a dublului standard. Părtinirea, lipsa de imparţialitate şi de obiectivitate. Explicaţiile lumeşti, bias-ul, viciul: Păi, cine ştie pe cine dă în primire? Poate ne afectează chiar pe noi, poate ne complică viaţa, jobul, weekendurile, traiul liniştit urmat de pensii speciale. De ce să ne legăm la cap dacă nu ne doare? Vitejia se plăteşte scump zilele acestea cu o putere soviet ce doreşte linişte totală, fără critici şi competitori. Deci ia mai bine să stăm noi liniştiţi, pe româneşte. Doar n-om demola noi acum tot statul român.

Este adevărat că nu este rolul unui procuror să demoleze statul, nici serviciile de informaţii, pentru că rolul lui unic este să vegheze la aplicarea şi respectarea legii. Dar dacă firul anchetei arată că exact cei care ar fi trebuit să protejeze starea de sănătate a populaţiei – guvernanţi, decidenţi, servicii, funcţionari de rang înalt, gulere albe- chiar ei comiteau infracţiunile afectând populaţi, foarte siguri pe ei, foarte protejaţi, ani în şir, atunci ce faci? Te opreşti de teamă pentru propria-ţi piele?

Atunci eşti complice, prins indirect în acelaşi cerc vicios. Atunci nu te faci procuror. Te faci orice: negustor, negociator. Legea nu se discută, se aplică. Acelaşi standard trebuie să existe pentru toţi. Nimeni nu este mai presus de lege, stă scris în legea fundamentală. Cetăţenii sunt egali în faţa ei şi în faţa autorităţilor, fără privilegii şi discriminări. Acesta este singurul standard. Unicul.

Să-i dai unui denunţător al SRI scoatere din dosarul Pintea şi altuia trimitere, acesta nu unic standard, este dublu. Ne întoarcem mai sus, de unde-am plecat.

Nu ne place unicul standard? Atunci să-l scoatem sau măcar să nu-l mai clamăm pe frontispiciu ipocrit.

De 18 ani, de la înfiinţare, DNA se loveşte continuu de problema dublului standard, aşa cum se lovesc majoritatea instituţiilor de law enforcement slabe ale lumii.

Unicul standard este cel care te face puternic şi indestructibil, în faţa oricăror interferenţe, pentru că tu eşti în căutarea şi probarea nu a unei minciuni- ci a adevărului judiciar.

Unicul standard în instituţii ca DNA, este adevărat, nu se poate pune în aplicare decât cu oameni puternici şi experimentaţi în profesie. Oamenii slabi, influenţabili, pe care decidenţii sunt siguri că nu mişcă-n front, persoanele maleabile, predictibile, deci controlabile- sunt secretare, aspiratoare de scame, nu folosesc în măreţia istoriei la nimic. Pentru că nu lasă nimic în urma lor.

Lumea în care trăim este de multe ori îngrozitor de simplă.

Oamenii care au schimbat lumea au fost acei pe care totuşi influenţele nefaste ale lumii nu i-au putut schimba. Doar cei care au o mare pasiune pot schimba lumea în bine, pasiunea generează curaj, progres în beneficul său înţeles, obişnuia să spună Steve Jobs.

Steve Jobs a schimbat lumea. Chiar după ce n-a mai fost, este şi va fi. Peste toate timpurile, oamenii şi vremurile, a rămas.