„Ciorăpel” s-a predat în Bari

Baronul PSD de Neamț, zis și „Ciorăpel”, Ionel Arsene s-a predat autorităților din Bari, Italia.
Ionel Arsene, fost președinte al CJ Neamț, a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar al DNA, în care a fost acuzat de trafic de influență.
Arsene dezvoltase o serie de afaceri în Italia și a fugit din România cu câteva zile înaintea pronunțării deciziei definitive.
Autoritățile din Bari urmează să ia o decizie în privința extrădării lui Arsene.
Alina Bica, altă condamnată definitiv, de exemplu nu a fost extrădată din Italia. De asemenea, mai mulți condamnați definitiv din România fugiți în Italia – nu au fost extrădați, având în vedere legislația permisivă a Italiei.