S-a urcat scroafa-n copac. Rareș Bogdan vrea să fie vicepremier al României

0
850

După ce a fost audiat astăzi dimineață la DNA în calitate de martor în dosarul Romarm, Rareș Bogdan a anunțat public la finalul ședinței PNL că vrea să devină vicepremier al României în viitorul Guvern format după rocada PNL – PSD.

Rareș Bogdan, în prezent europarlamentar și prim-vicepreședinte al PNL, mai apare invocat și în dosarul de corupție al DNA privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni. Ca reacție, el susține că nu-i cunoaște pe oamenii din dosar care-i invocă numele.

“Ospătarii PSD”

Liderii PNL sunt destul de tensionați după evenimentele în centrul cărora au fost în ultimele zile. Vasile Blaga a transmis conducerii PNL strânsă într-o ședință desfășurată la Vila Lac că liberalii au ajuns un fel de ospătari ai PSD, că partidul este prost organizat iar miniștrii PNL sunt niște nobody, pentru că dacă-i pui lângă un stâlp nu-i recunoaște nimeni pe stradă.

„Primarii și activiștii noștri recunosc stâlpul, nu ministrul”, ar fi spus Blaga, citat într-un material realizat de jurnalistul Cristi Andrei pentru Libertatea.

Rareș Bogdan a luat 1,7 milioane de euro de la stat

Rareș Bogdan a „căpușat” autoritățile statului român de 1,7 milioane de euro, bani publici, prin contracte de PR, realizate în perioada când era moderator de televiziune, prin firmele sale de publicitate.

Până în iunie 2019, autorităţile, instituţiile, agenţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 1.722.500 euro de euro din fonduri publice:

  •  23.000 de euro de la Universitatea tehnică din Cluj Napoca
  • 2300 de euro de la ARCUB
  • 308.000 de euro de la Autoritatea de Supraveghere Financiară
  • 110.000 de euro de la Hidroelectrica SA
  • aproape 100.000 de euro de la Electrica Transilvania Nord SA
  • 280.000 de euro de la Romgaz SA
  • Peste 177.000 de euro de la Primăria Cluj Napoca
  • Peste 35.000 de euro de la ANAF Cluj
  • 30.000 de euro de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca
  • 27.000 de euro de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest
  • 263.700 de euro de la Transgaz SA
  • 5400 de euro de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca
  • 24.200 de euro de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca
  • 31.200 de euro de la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj
  • 17.500 de euro de la CNADNR
  • 9200 de euro de la Parcurile Industriale Tetarom SA din Cluj
  • 127.000 de euro de la Compania de Apă Someş SA
  • 25.000 de euro de la Societatea Centrul Agro Transilvania Cluj SA

De asemenea, în 2018, Rareș Bogdan și-a cumpărat o vilă și un teren în Voluntari de 500.000 de euro, de la familia controversatei prietene a Elenei Udrea din SUA, și ea trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție în legătură cu retrocedări frauduloase și escrocherii imobiliare. O parte din sumă nu a putut-o justifica public.

Ancheta ( 7 episoade) despre afacerile lui Rareș Bogdan la momentul intrării în PNL și plecării din media se află prezentată integral pe site-ul sorinamatei.ro .

EXCLUSIV. Rareş Bogdan şi-a cumpărat în 2018 vilă şi teren în Voluntari de 500.000 de euro de la familia controversatei prietene a Elenei Udrea din SUA, trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu retrocedări frauduloase şi escrocherii imobiliare

EXCLUSIV.#AFACERILE LUI RAREŞ BOGDAN (VII) Firmele lui Rareş Bogdan, încă 209.900 de euro din fonduri publice. A luat bani şi de la Aeroportul din Cluj, condus de un inculpat pentru fapte de corupţie, de la CNADNR, de la Parcurile Industriale Tetarom din Cluj pentru care a prestat inclusiv servicii de hostess în restaurante, de la Compania de Apă Someş SA şi de la Centrul Agro Transilvania Cluj SA. Totalul contractelor din bani publici obţinuţi de firmele lui Bogdan se ridică la peste 1.722.500 de euro

Lasă un răspuns