De noaptea minții. Guvernul României cere undă verde de la CJUE ca să nu fie respectate deciziile Justiției din România

0
177

Situație absurdă în procesul deschis la CJUE pe tema prescripției. Agentul guvernamental al României, Emilia Gane, cere Curții de la Luxembourg, în numele Guvernului României, să lase neaplicate deciziile ÎCCJ și CCR pe prescripție din România.

Motivul invocat de agentul guvernamental? „Deciziile ar avea efectul că – într-un număr considerabil de cazuri de fraudă aducând atingere intereselor financiare ale UE – faptele nu ar putea fi pedepsite penal, întrucât acest fapte ar fi prescrise înainte ca sancțiunea penală prevăzută de lege să poată fi aplicată printr-o decizie judiciară definitivă”.

Agentul guvernamental al României, Emilia Gane, mai cere „unda verde” a Curții de la Luxembourg pentru ca judecătorii să încalce deciziile instanțelor din România iar pentru asta să nu poată fi pedepsiți, în sensul de a risca săvârșirea unei abateri disciplinare.



Situația a fost comentată și de avocatul Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook. „Cam asta e punctul de vedere al agentului guvernamental, deci al Guvernului României condus de coalitia PSD/PNL, despre efectul obligatoriu al deciziilor CCR în România. CJUE este invitata sa relativezeze obligativitatea deciziilor CCR și ale ICCJ în privința prescripției răspunderii penale dând judecatorilor libertatea sa aprecieze de la caz la caz dacă le aplica sau nu, creând astfel haos si arbitrariu în soluții din nou”, spune acesta.

Lasă un răspuns