
Dragoş Săvulescu, milionarul “Grupării Monaco”, condamnat definitiv în februarie 2019, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Radu Mazăre, la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, s-a predat astăzi, la un penitenciar de lângă Napoli fiind însoţit de un avocat.

Săvulescu, care s-a sustras executării pedepsei aproape 1 an şi despre care se zvonea încă de anul trecut că s-a refugiat în Italia, a intrat astfel de astăzi în custodia autorităţilor italiene, urmând ca Curtea de Apel Bucureşti să transmită mandatul pe numele lui Săvulescu autorităţilor italiene iar ulterior judecătorii italieni să decidă dacă îl extrădează pe Săvulescu ca să-şi ispăşească pedeapsa în România sau acesta va fi executată pe teritoriul Italiei, de diligenţe ocupându-se ministerul Justiţiei.

Acum 2 ani, o situaţie similară a fost întâlnită în cazul omului de afaceri clujean, Ioan Bene, condamnat definitiv în România la 3 ani şi 8 lunu de închisoare pentru date de mită în dosarul fostului şef al CJ Cluj, Horia Uioreanu, însă acesta a fugit în Italia, unde avea şi o proprietate, iar autorităţile italiene au decis ca Bene să execute pedeapsa în Italia, în libertate supravegheată, conform legislaţiei naţionale italiene.
Datele oficiale ale Secretariatului de Stat al Californiei arată că omul de afaceri, Dragoş Emil Săvulescu, reprezentant al Grupării Monaco, în februarie 2019, era înregistrat de 4 ani şi ca agent pe teritoriul american, în Los Angeles, California, în numele firmelor pe care le-a înfiinţat în 2015 şi 2016 şi pe care le controlează – Amber Alert Entertainment Inc şi Rising Glen Entertainment Inc.

Aceleaşi date aratau că de cel puţin 4 ani, Dragoş Emil Săvulescu, dat în urmărire internaţională de către autorităţile române, şi-a trecut ca rezidenţă atât pentru el cât şi pentru corporaţiile sale, vila din Los Angeles de aproape 4000 de metri pătraţi, evaluată pe piaţa imobiliară americană la 6,68 milioane de euro. În iunie 2018, pe aceeaşi vilă din Los Angeles, West Hollywood, de lângă Beverly Hills unde locuieşte de multă vreme, Dragoş Emil Săvulescu a înregistrat şi o societate ce aparţine noii sale soţii, fotomodelul albanez, Angela Martini, şi a înregistrat-o şi pe aceasta ca agent la aceeaşi adresă, cei doi mutându-se împreună.
Din 2016, după ce a întâlnit-o pe Martini în Los Angeles, California, viaţa afaceristului român samsar de terenuri în România, asociat al grupării Monaco, a devenit, aşa cum şi mărturiseşte, “un film”: călătorii numai cu avioane private sau elicoptere, diamante, maşini de lux cadou, petreceri de Oscar şi sejururi scumpe peste tot în lume.