Proiectul lui Bologa de „reformare” a DNA, de râsul tuturor curcilor: face plan de PR în DNA, organizează „Ziua uşilor deschise DNA” pentru elevi şi aduce „procurori oratori” să combată achitările

0
68

CSM a publicat astăzi proiectele de management ale celor desemnaţi de Cătălin Predoiu pentru funcţiile de procuror şef al DNA, DIICOT şi al Parchetului General.

Dintre toate proiectele de management, cel al lui Crin Nicu Bologa, prim procurorul adjunct de la PT Sălaj, desemnat să conducă DNA, este “cel mai subţire” şi, totodată, cel mai amuzant.

Şi asta pentru că multe din măsuri există deja în DNA, cu altele n-are treabă legală DNA, iar unele dintre propuneri sunt de-a dreptul hilare, scrise uneori într-un limbaj prăfuit, anacronic şi vetust, sau pot fi încadrate la vorbe goale, scrise doar pentru a fi umplute paginile cu ceva.

Proiectul de 33 de pagini al lui Bologa conţine în prima jumătate a sa copy paste-uri din legile de organizare şi funcţionare ale DNA, istoricul instituţiei, bucăţi de legislaţie, bucăţi şi date din bilanţurile DNA, pentru ca abia spre a doua jumătate a proiectului, Crin Nicu Bologa să scrie cum reformează el DNA. Iată ce propune, să nu râdeţi:

  • “Să convingă” procurori profesionişti să lucreze în DNA
  • “Să specializeze” procurorii din fiecare serviciu teritorial DNA să participe exclusiv în şedinţele de judecată
  • Să îi pună pe procurori şi pe poliţişti să facă “practică” alături de procurorii cu experienţă, să meargă la flagrant, percheziţii, audieri de persoane
  • Să “motiveze” personalul DNA prin “conştientizarea muncii pe care o prestează, într-o instituţie esenţială pentru consolidarea statului de drept în România
  • Să facă un sistem informatic în DNA de monitorizare a gradului de încărcare şi stadiului soluţionării dosarelor aflate în lucru la fiecare procuror iar dosarele să fie împărţite pe “genuri de infracţiuni”, şi procurorii să aibă termene, fiind monitorizaţi săptămânal (sistemul informatic existând deja în DNA)
  • Să facă plan de anchetă fiecare procuror
  • Să ţină legătura între ei- poliţişti, procurori, specialişti
  • Să se efectueze controale tematice şi procurorii să spună de “greutăţile cu care se confruntă”
  • Să treacă cauzele la alt procuror dacă un dosar e lăsat în nelucrare şi să meargă până la revocare şi sesizarea Inspecţiei Judiciare
  • Să aloce în dosarele complexe mai mulţi poliţişti
  • Să preia cauze de la serviciile teritoriale
  • Sesizările către DNA le creşte printr-o mai bună comuicare publică în care le spune cetăţenilor de importanţa activităţii DNA şi prin îmbunătăţirea comunicării cu instituţiile statului care au atribuţii de control şi în culegerea informaţiilor
  • Scanează dosarele, trece la dosarul electronic, online, pentru a fi studiat, de şefi şi aşa rezolvă achitările
  • Scade achitările prin atragerea în sectorul judiciar  procurorilor cu calităţi oratorice, stăpâni pe sine şi spontani
  • Unifică practica judiciară prin „sesiuni de învătământ profesional”
  • Se “luptă” cu presa prin reacţii ferme: sesizări la CSM, drepturi la replică, sesizări CNA

Bologa şi-a stabilit în proiect şi obiective:

  • Identifică în 3 luni procurori şi poliţişti specializaţi, cu vechime de peste 10 ani, pentru a lucra în DNA
  • În 6 luni, la fiecare serviciu territorial şi secţiile DNA “vor fi organizate camere de anchetă dotate cu tehnică aferentă
  • În 3 luni, face sistemul de monitorizare a dosarelor în DNA
  • Trimestrial face “programul de activitate pentru fiecare an”
  • Permanent ţine legătura cu procurorii
  • Permanent procurorii şefi verifică dosarele
  • Permanent se interesează de repararea prejudiciilor. Deşi nu are nicio competenţă legală
  •  În 1 lună creşte gradul de specializare al procurorilor
  • Permanent asigură continuitatea participării procurorilor la şedinţele de judecată, examinează hotărârile judecătoreşti, antrenează procurorii, formează procurorii şi îi pune pe nou veniţi să facă practică

Iar pe comunicare, Bologa are idei „revoluţionare” şi la fel de hazlii:

  • Face monitorizarea presei
  • Se va face o politică de relaţii publice- PR
  • Face periodic conferinţe de presă în care focusarea e pe “teme din planul de PR”
  • Face audienţe cu publicul
  • Face Ziua uşilor deschise în DNA destinată mai ales elevilor

În realitate, tot proiectul de reformare a DNA al lui Crin Nicu Bologa nu cuprinde nicio idee serioasă sau aplicabilă, în raport cu realităţile concrete ale DNA, Bologa arătând ca şi în audierea de la MJ că nu are nicio legătură de 12 ani cu instituţia.

Crin Nicu Bologa a fost în trecut procuror şef al DNA Cluj în perioada 2005-2008, plecând din DNA ca să nu fie dat afară.

Citeşte şi Bologa, primul scandal. “Alesul” pentru şefia DNA nu mai recunoaşte nici ce a declarat chiar el în interviuri

Citeşte şi “Înţelegerile” lui Predoiu pentru şefia Parchetelor, trei catastrofe: Bologa (DNA), Scutea (PG) şi Hosu (DIICOT). Bologa, de la “bună dimineaţa, votca taie greaţa!”, propus la şefia DNA cu 2 note care arată motivele pentru care a fost dat afară din DNA Cluj

Citeşte şi “Bună dimineaţa, votca taie greaţa!” Dezvăluiri din subteranele bătăliei pentru “numirea” şefilor marilor Parchete, mişcări fără precedent. Secţia de Procurori din CSM vrea să impună “aleşii” pentru şefia DNA, Parchetului General şi DIICOT

Lasă un răspuns