
Subteranele numirii procurorilor la şefia marilor parchete par să fi intrat de săptămâna trecută într-o nouă etapă, în care ”jucători” apar procuroarea SIIJ, Adina Florea, și ziarul Gândul, preluat de anul trecut, potrivit presei, de afaceristul Radu Budeanu, inculpat al DNA din noiembrie 2015, pentru trafic de influență în formă continuată și spălare de bani.
Ca o ”coincidență”, cu doar o zi înainte de citarea procurorului CSM, Nicolae Solomon la SIIJ, de către controversata procuroare Adina Florea, un material, prezentat ca ”investigație„, în ziarul Gândul, patronat de controversatul Radu Budeanu, anunța că Nicolae Solomon are 5 dosare la SIIJ, ”materialul” coroborând inclusiv informații publicate de luju încă din iulie 2019.
Pe 11 februarie 2020, secția de procurori CSM avizează negativ propunerile lui Cătălin Predoiu la șefia DIICOT și Parchetului General, Giorgiana Hosu și Gabriela Scutea, și avizează pozitiv propunerea lui Crin Nicu Bologa la șefia DNA, avizul fiind consultativ.
Pe 12 februarie 2020, în ziarul afaceristului Budeanu, Gândul, scris de ”redactorul Alexandru C”, apare un ”material” prezentat ca ”investigație”, despre numirea procurorilor în marile funcții din parchete, în care se vorbea despre ”eliminarea Gabrielei Scutea”, ”rețeaua deontologii și Horațiu Radu”, ”cumetria dintre Horațiu Radu și Nicolae Solomon” și ”Solomon, rege de Vaslui, 5 dosare la SIIJ”. De menționat că atât Horațiu Radu cât și Gabriela Scutea au negat cele scrise în Gândul, patronat de Radu Budeanu. Surse din mass media arată că materialul a fost trimis pe diverse filiere în redacții pentru a fi preluat. (dublu click Gândul)

Pe 13 februarie 2020, Nicolae Solomon, procuror CSM, este citat în calitate de martor într-un dosar înregistrat în 2018 la SIIJ, având ca obiect infracțiunile de grup infracțional organizat și abuz în serviciu. Citarea se face prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de luni, 17 februarie 2020, fiind semnată de procuror Adina Florea, SIIJ, potrivit CSM.
Pe 14 februarie 2020, Florin Deac, procuror CSM, și el menționat în ”materialul” Gândul, este citat în calitate de martor într-un dosar înregistrat ăn 2018 având ca obiect infracțiunile de neglijență în serviciu, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Citarea s-a făcut tot prin organele de poliție judiciară, la sediul CSM, pentru data de miercuri, 19 februarie 2020, fiind semnată tot de același procuror SIIJ, Adina Florea, potrivit CSM.
Pe 17 februarie 2020, luni, ora 10.00, România tv, preluată de știripesurse, anunță: ”Informație de ultimă oră. Un membru CSM este urmărit în nu mai puțin de cinci dosare deschise de Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Nicolae Solomon, fost vicepreședinte al CSM, a fost citat astăzi la SIIJ, conform România TV. Conform primelor informații, unul din cele cinci dosare, în care Solomon ar urma să dea declarații, ar conține informații de trafic de influență. Vom reveni cu detalii.” (dublu click știripesurse, RTV, Solomon 5 dosare)
Pe 17 februarie 2020, luni, ulterior orei 10.00, G4media.ro anunță că 2 procurori CSM au fost citați de Adina Florea la Secția Specială. Citarea lui Nicolae Solomon, procuror CSM, este pentru ora 14.00, luni, 17 februarie, anunță surse judiciare prin G4media. (dublu click G4media)
Pe 17 februarie 2020, luni, ora 11.39, Adevărul anunță și el că ”Mai mult de jumătate din membrii Secției pentru Procurori din CSM, citați de Adina Florea la Secția Specială. În ce moment sunt trimise citațiile. Tot săptămâna aceasta este așteptat la Secția Specială și procurorul Cristian Ban”. (dublu click Adevărul)
Pe 17 februarie 2020, luni, ora 13.13, un comunicat oficial al Secției de Procurori CSM, anunță informațiile privind audierile și susține: ”Despre citarea celor doi membrii CSM, s-au scurs informații în mass media în dimineața zilei de 17 februarie, înainte desfășurării actului procesual, într-o etapă nepublică a procesului penal.
Citarea celor doi membri a avut loc la foarte scurt timp după ce Secția pentru procurori a emis avizele pentru cele trei propuneri înaintate de către Ministrul Justiției, în vederea ocupării funcțiilor de vârf la nivelul Ministerul Public, dintre care două au fost negative.
Secția pentru procurori apreciază că citarea a doi membrii ai Secției în maniera arătată, în cauze aflate pe rolul SIIJ încă din 2018, precum şi scurgerea în media a informațiilor privind cele două activități procesuale, în contextul derulării procedurii de avizare parțial negativă a propunerilor Ministrului Justiției de ocupare a funcțiilor înalte la nivelul Ministerului Public şi al unei campanii media îndreptate împotriva membrilor Secției, reprezintă un factor de presiune şi de decredibilizate instituțională.
Secția pentru procurori informează opinia publică că va sesiza Comisia Europeană pentru a aduce la cunoștință aceste împrejurări.
Secția pentru procurori va continua să-şi exercite atribuțiile constituționale de garantare a independenței fiecărui procuror şi a Ministerului Public în ansamblul său.” (dublu click CSM)

Pe 19 noiembrie 2015, DNA, Secția a II-a în pune sub control judiciar pe cauțiune de 2 milioane de lei pe Radu Ioan Budeanu, pentru trafic de influență în formă continuată și spălare de bani, în dosarul Elena Udrea- Hidorelectrica- Evz. (dublu click DNA Budeanu)
Pe 20 decembrie 2017, DNA arată că față de inculpatul Budean Radu Ioan se continuă cercetările într-un dosar distinct. (dublu click DNA Budeanu)
Pe 21 octombrie 2019, profit.ro anunță că afaceristul Radu Ioan Budeanu, fondator al Ciao! și Cancan, cumpără mărcile Gândul, Descoperă, CSID, Apropo TV și Go4IT de la Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, preluând inclusiv echipamentele și angajații. Informația este preluată de paginademedia.ro.
Surse din Justiție arată că Adina Florea, controversata procuroare SIIJ, înainte de audierile membrilor CSM, și-a făcut cerere de plecare de la SIIJ la Inspecția Judiciară, înscriindu-se la un ”concurs” ce se va finaliza în mai 2020.