O serie de relatări ale presei spaniole, citând cadre medicale din Spania, preluată de contributorul Presa Curată din Madrid, povestesc „dezastrul” din spitalul de campanie din Madrid, instalat în centrul de convenţii IFEMA al Spaniei, arătând şi prin imagni şi prin declaraţii că în spital nu există nici măcar respectată distanţa de 2 metri între paturi şi perimetrele pacienţilor.
Imaginile postate pe siteul Administraţiei Prezidenţiale din România, de la vizita preşedintelui Klaus Iohannis, de sâmbătă, 28 martie 2020, arată acelaşi lucru: între perimetrele pacienţilor de la Spitalul Militar de Campanie ROL II, secţie externă a Spitalului Militar Central, din Incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” nu există distanţa suficientă.
Ba chiar, în unele locaţii, distanţa ESTE MAI MICĂ decât în spitalul de campanie amenajat în Spania, Madrid.
Culmea este că nici Armata României, nici Preşedinţia României nu a văzut această greşeală de concepţie a spitalului de campanie din România, ba chiar Klaus Iohannis a spus sâmbătă că amenajarea spitalului de campanie de la Ana Aslan arată cât de bine pregătită este România ca să facă faţă extinderii noului coronavirus.
Spre deosebire de România şi Spania care au făcut aceeaşi greşeală, Armata SUA a amenajat în New York locaţii şi perimetre delimitate pentru fiecare pacient, tocmai din acest motiv.
Contributor Presa Curată: CADRELE MEDICALE SEMNALEAZĂ DEZASTRUL DIN SPITALUL DE CAMPANIE – IFEMA – DIN MADRID!
Pacienții sunt înghesuiți, nu există suficiente echipamente de protecție pentru doctori și asistente, standardele de igienă nu pot fi respectate – PERICOLUL DE INFECTARE ESTE MARE!
În pavilionul 5, din cadrul spitalului de campanie IFEMA, paturile nu respectă distanța de siguranță de 2 metri, echipamentele de protecție sunt puține, condițiile în care lucrează personalul medical sunt precare, iar sistemele informatice, necesare pentru funcționarea spitalului, încă nu au fost instalate.
Ana Gonzales, o asistentă medicală din Madrid, a declarat pentru ziarului – EL PAÍS – următoarele: “Pacienți sunt îngrămădiți, totul pare un teatru de război, abia poți face 2 pași între paturi. Există o singură baie pentru toți bolnavii COVID 19, iar multe zile la rând niciun pacient nu s-a putut spăla. Abia astăzi au instalat o cabina de duș. Nu avem suporturi pentru perfuzii, folosim cozi de mătură!”
Toți infectații CORONAVIRUS, din spitalul de campanie, sunt cazuri ușoare, fiind aduși de la spitalele supraaglomerate din Madrid. În lipsa amenajării unei secții ATI –anestezie și terapie intesivă – pacienții a căror stare devine gravă sunt retrimiși la spitalele din Madrid.
DEZASTRUL din spitalul de campanie IFEMA îl arată şi imaginile obţinut de prestigiosul EL PAIS. În plus, o asistentă din spitalul de campanie – din Madrid – ne prezintă echipamentul de protecție: Un șorț și pungi de plastic pe cap și în picioare. De asemenea, ne informează că masca pe care o poartă este printre ultimele rămase.
Din Madrid, Mircea Apostol
„Există un risc mai mare de contagiune decât de a fi vindecat în această situație. Este un dezastru”, spune o asistentă medicală.
Acestea sunt doar câteva dintre zecile de reclamații ale lucrătorilor din domeniul sănătății. Condițiile cumplite cu care s-au confruntat au atins limita lor duminică, potrivit sindicatului CCOO din Spania, care susține că nu se îndeplinește protocolul pentru echipamentele de protecție personală, că există supraaglomerație și că vestiarele nu reușesc toate măsurile de siguranță menite să evite contagiunea și oprirea răspândirii virusului.
Guvernul regional de la Madrid a recunoscut duminică faptul că există o „problemă organizatorică” în spitalul de campanie IFEMA.