„În urmă cu mai bine de un an, am scris o serie de articole care indicau că fostul consilier de securitate națională, Michael Flynn, a fost victima unei înscenări pusă la cale de FBI și este posibil să nu fi comis nicio infracțiune. Am repetat aceste argumente în mai multe interviuri, iar acest lucru i-a determinat pe hărţuitorii profesioniști ai lui Donald Trump, cărora le pasă mai mult de „prinderea” președintelui decât de protecţia libertăţii civile, să mă atace pentru că am „inventat” principiile legale sub care funcţionează Casa Albă.
Ei bine, acum se dovedește că am avut dreptate tot timpul. Dezvăluirile recente din acest caz dovedesc că FBI a înscenat cazul Flynn și a întins o capcană pentru sperjur ca să-l determine pe acesta să mintă. Dar dacă Flynn într-adevăr ar fi mințit, unii ar putea întreba, care este diferența? Până la urmă l-au prins. O infracţiune este o infracţiune, indiferent ce face FBI-ul ca să-l determine să o comită, nu-i așa? Răspunsul la asta este: nu neapărat.
Să minţi FBI nu este o infracțiune federală decât dacă minciuna este de fapt materială pentru o anchetă. Astfel, dacă FBI investighează terorismul și subiectul neagă în mod fals o aventură extraconjugală, minciuna lui nu este materială. Deci este o minciună materială când FBI știe deja adevărul, pentru că îl are pe bandă? Este o minciună materală dacă singurul motiv pentru care FBI pune întrebări – nu este acela ca persoana să furnizeze informaţii veridice, ci să determine persoana să mintă?
Charles Breitel, unul dintre cei mai distincți judecători de apel din istoria modernă, a răspuns acestor întrebări importante în contextul mărturiilor în faţa marelui juriu.
Breitel a explicat: „Funcția principală a marelui juriu este de a descoperi infracțiuni și conduite incorecte în funcții publice în scopul urmăririi penale. Cu toate acestea, nu este un scop principal al marelui juriu acela de a „crea” noi infracțiuni în cursul procedurii sale.”
El a continuat: „Astfel, în cazul în care un procuror nu prezintă niciun interes palpabil în extragerea unor fapte materiale pentru o investigație substanțială a infracțiunii sau a unei conduite incorecte oficiale și își croieşte, adaptează în mod substanţial liniile de întrebări doar pentru a extrage pur și simplu un răspuns fals, o punere sub urmărire judiciară validă nu ar trebui să mintă”.
O altă instanță federală, într-adevăr, în același district unde Flynn ar fi comis infracțiunea sa, a avut, de asemenea, un punct de vedere similar în contextul unei anchete legislative, afirmând că „extragerea de mărturii în vederea urmăririi penale” nu este un „scop legislativ valid .“ Acești judecători au dreptate, deși alți judecători nu au fost de acord cu ei. Ceea ce au spus este la fel de relevant în contextul întrebărilor FBI.
Dincolo de problemele stricte ale legalității stau întrebările mai largi despre politică.
Este rolul real al al forțelor de ordine să efectueze „teste de moralitate” penală pentru a determina dacă cetățenii vor minti atunci când li se oferă oportunitatea în faţa investigatorilor FBI? Cred că răspunsul ar trebui să fie nu. Funcția forțelor de ordine este de a descoperi infracţiuni din trecut. Rolul forţelor de ordine nu este de a oferi posibilitatea cetăţenilor de a comite noi infracțiuni prin testarea veracităţii lor, de a fi conformi cu realitatea.
Pot exista circumstanțe extraordinare, cum ar fi prevenirea terorismului, care să justifice folosirea unor tactici extrem de îndoielnice, dar, fără aceste situaţii extraordinare, agenții FBI și procurorii nu ar trebui să ofere în mod deliberat cetățenilor posibilitatea să comită infracțiuni federale pentru a-i urmări penal, să susţină argumente politice sau să-i transforme în martori guvernamentali.
Atunci când pun interoghează suspecţii, oficialii forţelor de ordine nu ar trebui să pună întrebări ale căror răspunsuri le cunosc, cu scopul exclusiv de a afla dacă suspectul va minti. Dacă trebuie să pună astfel de întrebări, răspunsurile neadevărate nu ar trebui să fie probe materiale pentru anchetă, deoarece oficialii știau deja adevărul. Aceasta este abordarea libertății civile a aplicării legii în cazul forţelor de ordine.
Flynn s-a pledat vinovat și acum caută să retragă acest acord de recunoaştere a vinovăţiei. Judecătorul în cazul său ar trebui să-i permită acest lucru, pe baza noilor informații care ar fi trebuit să fie dezvăluite înainte de a lua decizia a accepta acordul de vinovăţie. Multe sunt în joc aici decât viitorul său personal, deși acest lucru este important.
Integritatea FBI este și ea în reflectoare. Este rolul corespunzător al instanțelor ca să verifice excesele de punere sub acuzare pe care le fac forţele de ordine. Lăsarea lui Flynn de a-şi retrage acordul de vinovăţie ar fi o verificare eficientă a tacticii extrem de îndoielnice care au fost folosită de FBI asupra lui”, scrie celebrul Alan Dershowitz în The Hill.
Alan Dershowitz, profesor emerit al Harvard Law School, a făcut parte din echipa juridică care l-a reprezentat pe președintele Trump în timpul procesului punere sub acuzare de către Congres. El a scris mai mult de 40 de cărți, inclusiv cea mai recentă, „Guilt by Accusation: The Challenge of Proving Innocence in the Age of Me Too”.
Dershowitz este un savant american al dreptului constituţional şi dreptului penal, fiind avocat de penal în procese celebre: O.J Simpson, Claus von Bulow, Mike Tyson, Patty Hearst, Jim Bakker, Jeffrey Epstein, Julian Assange, Harvey Weinstein, Jozef Glemp, Mike Barnicle. De asemenea, Dershowitz a fost o voce legală proeminetă pe confictele Orientului Mijlociu, celui de-al 2-lea amendament al Constituţiei SUA pe dreptul de a deţine arme, pe folosirea torturii ca mijloc de interogare şi pe drepturile limitate ale animalelor.
