„Deal-ul de la Drept”. Fiica unui polițist judiciar al DNA a moderat dezbaterea Codruței Koveși, fosta șefă a DNA, cu studenții din Aula Facultății de Drept

1
262

Un comentariu primit pe site-ul PresaCurată.ro arată că evenimentul petrecut ieri, în Aula Facultății de Drept, organizat de deputatul partidului lui Dacian Cioloș, Andrei Lupu, și de Ștefan Deaconu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescua fost moderat de fiica unui „anchetator de la DNA Bacău, Ababei”.

Comentariul a inclus și postarea publică pe Instagram a studentei care a adresat în fața tinerilor de la Drept întrebările fostei șefe DNA, Laura Codruța Koveși, la evenimentul „Uniunea Europeană și Statul de Drept cu Laura Codruța Koveși” (link).

G4media a relatat tot ieri că în Aula Facultății de Drept au fost strânși 600 de studenți de la mai multe facultăți ca să asculte discursul fostei șefe a DNA(link).

Verificările ulterioare arată că, într-adevăr, moderatoarea evenimentului care a avut-o ca invitat special pe șefa EPPO, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Koveși, a fost studenta Facultății de Drept a Universității din București, Raluca Ababei.

Tânăra din Bacău face parte și din Asociația Studenților în Drept, potrivit contului său de Facebook pe care și-a postat public fotografiile cu Laura Codruța Koveși pe scenă.

Tatăl tinerei moderatoare a evenimentului organizat pentru Codruța Koveși este Liviu Ababei, ofițer de poliție judiciară în DNA până în anul 2021, potrivit declarațiilor sale de avere din ultimii ani.

foto cont public de Facebook, Liviu Ababei

foto cont public de Facebook, Liviu Ababei

declarație de avere Liviu Ababei, DNA Bacău

declarație de avere Liviu Ababei, DNA Central, 2021

Liviu Ababei mai întâi, încadrat în Ministerul Afacerilor Interne, a activat în cadrul DNA Bacău/ ST Bacău, ca ofițer de poliție judiciară. Apoi Liviu Ababei s-a transferat din MAI în Ministerul Public, tot ca polițist judiciar, și a ajuns să lucreze în DNA Central. A rămas să activeze în principala structură de anticorupție a României până după ce a părăsit fosta șefă a DNA instituția, în iulie 2018, prin revocare.

Ca orice tată mândru de realizările copilului său, Liviu Ababei, în prezent fost ofițer de poliție judiciară în DNA, a share-uit și el fotografiile fetei sale cu Laura Codruța Koveși, fosta șefă a DNA, din Aula Magna a Facultății de Drept.

Așa se face că Liviu Ababei a primit like-uri la postarea evenimentului inclusiv de la actuala șefă a DNA Bacău, Cornelia Hrincescu, fosta sa șefă.

În presa locală și centrală, Liviu Ababei, ca polițist judiciar, nu are portrete prea favorabile. În România Liberă este menționat ca fiind “unul dintre preferații procurorului șef al DNA Bacău, Cornelia Hrincescu” (link), în Evenimentul Zilei se scrie că este “frate al cumnatului liderului PSD de Bacău, Dragoș Benea”, iar Luju.ro a scris că inclusiv că lua “denunțuri sub presiune” în dosarul fostului ministru de interne condamnat, Gabriel Berca, în calitate de comisar șef în cadrul DNA Bacău (link).

Presa relatează (link) că Liviu Ababei, ca polițist judiciarist, a mai lucrat în dosarele politicienilor de dreapta din Bacău, respectiv în cauzele care l-au vizat pe Romeo Stavarache și Lucian Ciubotaru (PNL).

Potrivit datelor de bilanț ale DNA, în 2022 – ST Bacău a trimis în judecată doar 7 rechizitorii (ca și în 2021) și a încasat de la instanțe 2 hotărâri definitive de achitare care au vizat 4 inculpați achitați definitiv. (link)

foto Facebook: intervenția Laurei Codruța Koveși în Aula Facultății de Drept, moderată de Raluca Ababei

foto Facebook: intervenția Laurei Codruța Koveși în Aula Facultății de Drept, moderată de Raluca Ababei

CITEȘTE ȘI…

Partidul lui Cioloș și fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu i-au organizat Codruței Koveși întâlnirea cu studenții de la Facultatea de Drept

1 comment

Lasă un răspuns